Înapoi în viitor: Poiana Mărului ’87

Aia mică de abia se vede în poză de slabă şi mică ce era (numai gura era de ea, la propriu) sunt eu. Fotografia e făcută la Poiana Mărului în prima şi singura excursie (cred) făcută cu naşii mei de botez. În fotografie de la stânga la dreapta e Naşa (cu Paul cu burtică), tati (cu mustaţa de concediu), mami (cu „freza” secolului, îţi place, nu mami?) happy iar jos e Diana (fiica naşilor de botez care este cu vreo 5 ani mai mare ca mine), şi eu care nu aveam 3 ani încă (se vede!) happy

Partea ciudată este că deşi cu un an înainte fusesem la mare şi am de acolo o groază de amintiri de care v-am zis, de la Poiana Mărului am puţine amintiri (poate că am stat puţin, un weekend, nu mai ştie nimeni). Îmi amintesc de anumite faze mai mult din poze şi daaa… de un câine mare şi alb care nu ştiu al cui era dar era tare frumos.

La vremea acestei vacanţe eu am atins apogeul perioadei mele de „ţânţar”, am fost atât de slabă că în unele poze dacă mai cădea câte o rază de soare pe mine, nu mă vedeai happy Şi normal din moment ce nu mâncam aproape nimic, nu-mi plăcea nimic pe lumea asta ce putea fi păpat, ceea ce l-a făcut pe naşu să exclame: „cred că asimilează ceva din aer copilul ăsta, astfel nu-mi imaginez cum supravieţuieşte!”. Ai mei şi-au amintit multă vreme această remarcă…

De atunci n-am mai revenit la Poiana Mărului, dar cam aşa arată ea astăzi, e frumos locul, nu?

Foto