Domnișoara care își cântă blues-ul

Titlu: Umbra din vocea mea

Autor: Patricia Kaas

Editura: Litera, 2011

Nr. pagini: 272

Preț: 25 lei în librariaonline.ro

Ochi albaștri, păr blond și răvășit, talie de viespe, atitudine ce adolescentă timidă și voce de glazură de ciocolată; dură în aparență dar suavă în esență. O femeie frumoasă și „feminină”, fină, celebră, bogată și nefericită. O prezentă puternică pe scenele lumii, un succes fulminant, care atunci când toate reflectoarele se sting, rămâne un doar un suflet neîmplinit în lumina palidă a lunii: Patricia Kaas.

Patricia Kaas, al cărei nume rămâne lipit de dicționarul de sinonime al cântecului francez ni se dezvăluie într-o autobiografie fulminantă, a cărei apariție în limba romănă se spera a fi un motiv de scandal pentru tabloide, dar voi evita acum acest aspect, pentru că ar fi cu adevărat trist de menționat înainte altor lucruri mai importante din viața acestei femei.

Umbra din vocea mea, și-a intitulat Patricia cartea și precum o umbră m-a urmărit și pe mine povestea ei, până am dat-o gata. Mă uimesc biografiile, nu din dorința și plăcerea acelui mic voyorist care zace în orice om ci mai repede, din dorința de a afla greul din spatele succesului, ca mai apoi să-mi spun în gând: uite că se poate! Povestea Patriciei se confundă tot mai mult cu povestea părintelui ce și-a realizat un vis prin copil, poveste pe care nu o agreez, dar care în acest caz mi-a îndoit inima și am văzut-o doar ca pe un triumf. Patricia a tânjit toată viața după iubire și după cum spune, singura persoană de la care a primit-o a fost mama ei, însă pe când Patricia avea doar 20 de ani și succesul începea să-i sufle în ceafă, mama ei s-a dus, cauzând fiicei cea mai mare tragedie posibilă. Ea s-a simțit mereu ombilical legată de mama dură și sensibilă în același timp, de mama care a vrut să o vadă sus de tot care nu a putut să vadă decât repetițiile, ratând întregul show din cariera ficei iubite. Patricia nu-și va reveni niciodată, însă culmea, nu din șoc, căci din șoc și-a revenit, însă nu și-a revenit din „umbra” răcoroasă a lipsei sentimentului de iubire maternă. Desigur, ea a greșit înfiorător, dar nu scriu asta ca să o judec ci poate tocmai pentru a găsi circumstanțe atenuante nefericii ei veșnice.

Deja plină de bani și faimă, viața ei personală a fost mereu cel mai mare și nedorit haos, nici un bărbat nu a rezistat lângă ea, nicio iubire nu a fost dusă până la capăt, niciodată nu a dăruit tot, deși mereu susținea că a făcut-o și niciodată nu și-a dat șansa la salvare din hăul singurătății, aproape că se pedepsea. Alegrea ei de a nu duce pe lume un copil, deși a avut posibilitatea și renunțarea la mai mai mulți copii (sarcini), așa cum spune, a dus-o în marea deziluzie a regretului de a nu avea un suflet care să-i aparțină în întregime, însă totul a venit prea târziu. Multe lucruri pe care le-a dorit au ajuns în viața ei prea târziu…

Iubirea pe care ea spune că a cunoscut-o, (îmi pare rău, dar nici ea nu cred că a ajuns la inima ei, iubirile ei erau disperate și amăgitoare), a fost mereu toxică și parcă întreaga ființa o expulza cu brutalitate, consider că nu a știut ce își dorește în dragoste și a plătit scump această neștiință. Până și ultima iubire descrisă în carte, și despre care am spus că nu merită menționată încă de la început, cea pentru un miliardar român (numele lui nu contează), până și această iubire tot toxică a fost și drept dovadă ea nu cred că mai există, deși a fost mistuitoare și a generat multe subiecte gen „click” prin România și prin Franța.

Însă oarecum această iubire conduce spre o concluzie a biografiei scrise mult prea devreme de artista din Franța, și anume aceea că toate cântecele ei triste, nu neaparat prin mesaj, cât prin intonație dramatică, conduc sprea acea umbră din vocea ei, are ea dreptate, însă vai, acea umbră este tocmai lipsa iubirii. Iubirea neîmplinită din viața ei a creat o umbră nemodificată, care a făcut din una dintre cele mai frumoase și dorite femei, doar o domnișoară care își cântă cu tristețe blues-ul și se leagănă singură îmbrățișată doar de propria ființă, într-o lumină obscură, dată de ultimul reflector care a rămas nestins. Păcat și frustrant să știi cât de adevărată este zicala „că o femeie oricât de frumoasă și extraordinară ar fi, tot există cel puțin un bărbat care nu o va dori niciodată”. Crud este că tocmai de acela (aceia) ea se va îndrăgosti.

Citiți această carte și gândiți-vă dacă merită cu adevărat să uiți de iubire și ascultați cântecele celebre ale Patriciei și vedeți dacă nu cumva, uneori, vi se pare că auziți doar un cântec de lebădă!

16 comentarii pentru “Domnișoara care își cântă blues-ul

  1. Recunosc ca nu citesc si nu mi-a placut niciodata sa citesc biografii.
    Patricia Kaas fost si probabil inca este cantareata mea preferata si totusi nu ma tenteaza sa-i citesc cartea. Am invatat sa rup opera unui artist de existenta lui, poate pentru ca probabil niciodata, cand mi-a placut ce-a scris/cantat/creat unul, nu mi-a placut si ca om. Ma multumesc sa-i ascult vocea, cantecele, nu ma intereseaza viata ei sentimentala, succes-urile sau neimplinirile ei. Artistii, se cam stie, multi dintre ei sunt suflete chinuite, sunt prea sensibili, prea firavi pentru o existenta echilibrata si o viata normala.

    Dar acum, sa stam si sa ne gandim: daca Patricia ar avea o existenta normala, un sot si cativa copii, ar mai fi atat de atractiva cantand cantecele pe care le canta? Daca ar scrie o carte despre cat de banala si normala viata are s-ar vinde mai bine decat cea scrisa de ea? Sau ar merge mai multi la concertele ei?

    Iar ideea ca „uite ca se poate”: da, se poate, daca ai talent. N-ajunge munca, desi e multa si asta in cazul ei si a tuturor cantaretilor de succes.

  2. Lili, cum merge? Mie imi place mult, e interesanta, dar ma ingrozesc cat de „caramida” este big grin Bine, omul are ce sa scrie și o face chiar haios și captivant happy

  3. Aproape ca m-ai convins happy dar sunt de acord cu Ioana, artistul si omul sunt doua lucruri diferite. Nici mie nu-mi place sa le amestec happy

  4. si mie imi plac biografiile. happy
    n-am citit prea mult, dar toate mi-au placut. nu pot spune ca ma tenteaza biografiile oamenilor care inca mai traiesc, desi par foarte interesante si astea.
    iar despre Patricia Kaas… uf, muzica ei e ravasitoare, dar despre comportamentul ei am auzit si am citit numai chestii nasoale. sunt sigura ca sufletul ei e cam ferfenitit si deja nici nu mai simte prea multe. cine stie, poate va intalni adevarata fericire. sau poate nu…

  5. @Miki: eu zic să-i dai o șansă happy

    @Andreea: cred că merită citită mai ales că-ți place muzica ei, e până al umră o poveste, reală, dar poveste, tristă, dar totuși vie winking

    @Marcela: Ah… eu n-am ajuns încă la jumate că am ceva mai multa treabă în perioada asta, dar de plăcut îmi place mult, tu ai fost multumita de carte?

  6. Am fost impresionata de detaliile fiecarui meci, mai ales cele din primii ani, de rebeliunea lui, de saracia prin care a trecut, drama cu tatal lui. Sinceritatea cu care a povestit. Mi-ar fi placut sa povesteasca mai mult despre Stefania si copiii lui, decat prima lui sotie, am simtit ca nu le-a dedicat suficient spatiu; am pus asta pe faptul ca el zice la un moment dat ca Stefania e o fire timida, si poate nu-i place sa fie prea mult in vizorul lumii. In rest, e o carte care trebuie citita. Spor la lectura!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.