A fost la mare în ’86, pe când aveam peste 1 an și jumătate. De atunci datează primele mele amintiri, chiloți mov, bărcuță roșu cu galben, mărgelele colorate ale mamei, mingea de tenis primită cadou de la niște băieți ce se antrenau pe un teren de la malul mării, nisip, apă, medicamente și oprirea la Predeal sau la Sinaia, căci nu mai știu exact, de unde mi-a rămas ca amintire fotografia de mai jos (Albă ca zăpada și cei… 8 pitici) :)

Din nefericire nu știu de ce ai mei n-au făcut poze din acea vacanță la mare, poate pentru că ei deja mai fuseseră și aveau o grămadă de poze (știu că tati apare în ele cu un vaporaș gonflabil) :) Funny, credeam că există doar saltea, minge, colac, bărcuță sau periniță gonflabilă.

Așa că din acea primă vacanță eu n-am poze, dar în schimb am o grămadă de imagini pe retină, până și de răul proverbial de mașină îmi aduc minte, mami îmi zicea mereu: “ți se închid ochișorii, mai bine dormi”. Eu eram pasagerul de pe bancheta din spate, pasager care când nu dormea vomita :) Șoferul era tati, proaspăt posesor de permis de conducere de câteva luni, curajosul care se încumetase la așa drum cu un fel de bebe mârâit de peste un an și cu o soție cu harta în brațe, pe post de GPS :)

La mare m-am înbolnăvit și drept pedeapsă ai mei m-au cărat apoi numai la munte, urmând ca marea noastră neagră și plină de amintiri din prima mea vacanță, să mă aștepte preț de… 19 ani (LOL! în 2005 m-am reîntors abia, vă vine să credeți?). Dar nu i-am dus dorul, căci munții patriei mi l-au alinat, dar despre acei munți și amintirile lor, în episoade viitoare, ilustrate cu fotografii alb/negru cărate de la Ineu.