În 2011 m-am măritat cu cel mai bun prieten al meu după 1000 de ani de relație ;) în plus, mi-am lărgit familia cu doi oameni valoroși și frumoși în toate sensurile, nașii noștri, am avut două tentative nereușite de a-mi găsi un job “cu bătaie lungă”, am “câștigat” prieteni, am pierdut oameni dragi și buni, dar știu din experiență că viața merge mai departe, am dus pe nesimțite o relație de prietenie la un alt nivel, m-am distanțat de oameni care am simțit că nu mă vor, m-am apropiat de alții pentru care am simțit că însemn ceva mai mult, am citit doar 58 de cărți și am văzut tot atâtea filme, am fost la 4 concerte, m-am reîntors la Sibiu, la Sinaia, apoi în Bucovina și după 23 de ani la Durău, am vizitat în afară o singură țară de care m-am îndrăgostit nebunește, Italia (3 vizite în regiuni diferite într-un singur an, după alte vizite în 2009 și 2010), am stat de vorbă cu mine atunci când nu mai era nimeni prin preajmă și am analizat anumite situații pe toate părțile, m-am întrebat des: “de aici ce trebuie să învăț?”, m-am gândit mult la ce vreau cu adevărat și fără să admit că am ajuns la o concluzie spun doar că: iubesc mai mult, dăruiesc mai mult, învăț mai mult, dar și sper mai mult, cred mai mult și visez mai mult.

În 2012 în primul și primul rând vreau să o termin cu școala că ar fi cazul, vreau să îmi iau de pe umeri o povară pe care mi-am pus-o singură și cred că dacă o să scap de acea povară o să pot relaxată să-mi găsesc acel job cu bătaie lungă, nu job-ul viselor căci nu există ci job-ul care să-mi permită măcar două vacanțe pe an, chiar de asta înseamnă mai puțină mâncare și mai puțini bani aruncați pe nimicuri  (la care se poate renunța, evident), vreau să citesc măcar 60-80 de cărți și să văd tot atâtea filme, să mai merg și la alte concerte ca cele de anul trecut și neaparat să ajung la teatru căci nu am mai văzut o piesă de 100 de ani, să putem merge într-un weekend romantic la aniversarea casătoriei (Spania?) și dacă nu cer prea mult să mă reîntorc în Italia pe la finalul verii (Milano și lacurile Lombardiei ori Coasta Amalfitana?), să fie ai mei de la Ineu și de la Cluj sănătoși și mereu în brațele relaxante ale calmului firesc, să nu mai pierd oameni dragi și buni sau prieteni și prietenii adânci, să mai stau de vorbă cu mine și cu inima mea atunci când nu e nimeni prin preajmă, să trăiesc povești ce trebuie povestite mai departe, să acumulez experiențe care să mă împlinească ca om, să mă mai întreb:  “de aici ce trebuie să învăț?” și să iubesc mai mult, să dăruiesc mai mult, să învăț mai mult, dar și să sper mai mult, să cred mai mult și să visez mai mult.