Pisa Romantica (ce poti face într-o seara ploioasă la Pisa)

Că să prindem un avion de 7 dimineața de pe aeroportul din Pisa, am convenit că ar fi înțelept să ne luăm o noapte de cazare chiar în oraș, astfel încât să nu ne agităm fără rost pentru a ajunge pe la 5:30 să stăm aiurea în așteptarea avionului. Un prim impuls a fost să nu ne mai luăm cazare deloc (eu încă mai cred că aceasta ar fi fost soluția cea mai bună), dar pentru că seara de la Pisa venea după câteva zile de mers non-stop și de vizite și de plimbăreală și fără să știm de răceala (viroza de început de toamnă), ne-am luat totuși o cazare la Pisa.

Am ajuns în oraș mai repede decât am preconizat și după ce am găsit hotelul (Celile pe numele lui), am zis că n-ar fi rău să ne mai plimbăm puțin, căci deși văzusem Pisa cu 4 luni înainte niciodată nu strică să mai vezi ceva în plus. Numai că… au început niște nori să se adune și niște stropi răcoroși să lovească pământul, deci ce facem? Începeam să mă întristez, când Clau a zis „știu că ți-a plăcut Câmpul Miracolelor cu turnul, hai să-l vedem și seara”. Dragul de el, înțelege, când vrea happy

Și așa am luat-o de la hotel spre Câmp și Turn, pe ocolite (abia la întoarcere ne-am dat seama că era de fapt la 5 minute de hotel)… Când ajungem pe Câmp norii nu făceau decât ca toată piața aia verde cu marmură albă să pară cumva ireală, norii și înserarea potențau culorile și amestecau senzațiile. În plus, vremea i-a alungat pe cei cu prea dârza dorință de a îndrepta turnul pentru niște poze, așa că numai bine am văzut cum arată Campo del Miracoli pe bune, fără cetele de turiști bezmetici.

Ne-am ales un pom (aka copac, căci sunt o mulțime de împrejmuiesc piața) și ne-am adăpostit sub el, coroana lui deasă protejându-ne chiar bine de ploaia și mai deasă ce cădea fără încetare. Așteptând să se mai domolească, am furat din seara aceea și din vacanța aceea peste 20 de minute superbe numai pentru noi doi și pentru contemplarea Turnului înclinat de la Pisa, acest simbol extraordinar, o operă de artă prin excelență imperfectă, dar admirat cu ardoare tocmai pentru imperfecțiunea lui. Cred că am avut o revelație în seara aceea… și un sentiment copleșitor de… bine, unul din momentele în care ȘTII că fericirea nu este o stare spre care trebuie să tinzi permanent, ci un sentiment  alcătuit din momente scurte și intense, memorabile. A fost prea frumos în Toscana ca să spun acum că acea seara a constituit punctul culminant al „ieșirii”, dar nu pot să nu mă gândesc cu drag la seara aceea pentru că seara aceea a fost unul din momentele în care am fost fericită și AM ȘTIUT!

Deși ne-am trezit a doua zi la 4 ca să o luăm pe jos spre aeroport (vă spuneam că la Pisa e posibil lucrul acesta), noaptea aceea m-am odihnit de minune. Poate fuga prin ploaie ca să cumpărăm sticlă de apă de la un magazin micuț pentru care am fost ultimii clienți în seara aceea, ne-a obosit suficient și ne-a relaxat peste măsură pentru un somn atât de lin… Ne puteam întoarce acasă..

6 comentarii pentru “Pisa Romantica (ce poti face într-o seara ploioasă la Pisa)

  1. Superba prezentarea ta…Toscana este superba si noi (eu cu sotul meu) ne intoarcem cat de des putem pe acele meleaguri…data viitoare cand esti in Italia, da-mi un semn happy.
    O seara buna iti doresc

    1. Steve Sailer, have you looked into the reoasn why East Asians do better on TIMSS relative to PISA? I remember reading about this before and got the impression that the PISA was more of an applied test and that the TIMSS was more of a pure test. For instance, PISA math has been described as an applied math test and TIMSS math a pure math one. The East Asian edge on the TIMSS math is significantly higher than it is on the PISA math. Does that have something to do with the fact that as an applied mathematics test, PISA math is less g-loaded and tests more on applications, etc.This would seem to correspond well with the psychometric results, i.e. that the East Asian-white gap is the largest on the most g-loaded exams. For instance, the Raven\’s Progressive Matrices is considered to be the most g-loaded exam and also the one where the East Asian advantage is the greatest.

  2. iti recomand daca tot ajungi in Cehia candva sa nu te rezumi la Praga..la cateva sute de km este un orasel mititel de basm..se numeste Cesky Krumlov…e ceva de vis…Cehia are fosrte multe orasele superbe cu castele si peisaje unice. Praga e deja fosrte aglomerata..merita nu zic nu..dar e pacat daca tot ajungi acolo sa te limitezi…asta in functie de timp si de bugethappy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.