Houston we have no problem (Rimini live)

Niste salutari pe scurt din Hotel Houston (de unde si titlul smecher), Rivabella, Rimini, frumoasa mea Italia. Hotelul este din acea categorie care mie una imi mangaie sufletul, adica mic, cochet, la 100 m de nisip si apa, cu balcon spre mare. In plus are cea mai moale patura din Univers si dupa un drum mai lungut decat am prevazut abia astept sa intru sub ea si sa ma culc. Am hotarat ca in seara asta nu mai hoinarim ci ne punem la somn pentru maratonul de maine, pentru Revelionul care nu stim exact inca unde ne va prinde, dar sigur este ca prin zona asta din Emilia Romagna, o zona din Italia unde am mai ajuns doar in superba Bologna acu aproximativ 2 ani. In rest, zona este extrem de noua pentru noi si abia asteptam sa o descoperim.

Asadar, pentru ca cel mai probabil ne vom mai citi si scrie abia la anu, adica dupa Revelionul obositor sau nu al fiecaruia, va urez tuturor, dragii mei prieteni, distractie placuta oriunde o sa va aflati in noaptea dintre ani, sa nu uitati de dorinta din miez de noapte si mai ales sa va alegeti una realista, iar anul pe care il asteptati sa va aduca satisfactii de zece ori mai mari si mai multe decat acelea aduse de 2011.

Va doresc din suflet macar 2012 motive sa zambiti si sa va bucurati de viata in anul ce vine.

Sa ne recitim cu bine tot aici,

a voastra Bia (nca) winking

Cum mi-am petrecut vacanța de Crăciun (cartoon version)

Going home (Ineu)

Foto

Happy, Happy

Foto

Sick, OMG sick again

Foto

Christmas Time

Foto

Friends and friends again happy

Foto

FAMILY

Foto

Looove, Loooove, Looove

Foto

La voi cum a fost? Hai la leapșă, căutați poze din desene animate cu care să vă ilustrați povestea vacanței voastre de Crăciun: Oana, Monica, Mărgeluța, Andreea, Cami, Laura, Luiza, Salmi, Ana,  și Rontziki

I’m dreaming of a white Christmas

I’m dreaming of a white Christmas
Just like the ones I used to know
Where the treetops glisten,
and children listen
To hear sleigh bells in the snow

I’m dreaming of a white Christmas
With every Christmas card I write
May your days be merry and bright
And may all your Christmases be white

Dar în lipsă de „White Christmas” vă trimit o mostră din Crăciunul meu însorit, cu colinde în bucătărie, cu bucurie, cu o căzătură care mi-a învinețit genunchii happy cu oameni dragi în vizită, cu colindători la miezul nopții, cu fericirea celor mari și celor mici la deschiderea cadourilor, cu ultimul cadou deschis în pat la ora 2 noaptea, cu 30 de minute văzute din „A Christmas Carol” și cu un nas care curge (diiiin nooooou!) Dar e frumos și când o fi mai rău, așa să ne fie happy

Bialog vă urează „Crăciun Fericit!” și nu uitați că aici Crăciunul se petrece numai între prieteni!

Cum se spune „Crăciun Fericit” prin alte țări

Foto

Albania: Gezur Krislinjden
Argentina: Feliz Navidad
Armenia: Shenoraavor Nor Dari yev Pari Gaghand
Bosnia: (BOSANSKI) Cestit Bozic i Sretna Nova godina
Brazilia: Feliz Natal
Bulgaria: Tchestita Koleda; Tchestito Rojdestvo Hristovo
Catalania: Bon Nadal i un Bon Any Nou
Chile: Feliz Navidad
China: (Mandarin) Kung His Hsin Nien bing Chu Shen Tan (Catonese) Gun Tso Sun Tan’Gung Haw Sun
Columbia: Feliz Navidad y Pr�spero Ano Nuevo
Croatia: Sretan Bozic
Cehia: Prejeme Vam Vesele Vanoce a stastny Novy Rok
Danemarca: Gladelig Jul
English: Merry Christmas
Estonia: Roomsaid Joulup�hi
Ethiopia: (Amharic) Melkin Yelidet Beaal
I. Feroe: Gledhilig jol og eydnurikt nyggjar
Finlanda: Hyvaa joulua
Franta: Joyeux Noel
Germania: Fr�hliche Weihnachten
Grecia: Kala Christouyenna
Hawai: Mele Kalikimaka
Ungaria: Kellemes Karacsonyi unnepeket
Islanda: Gledileg Jol
Indonesia: Selamat Hari Natal
Iraq: Idah Saidan Wa Sanah Jadidah
Irlanda: Nollaig Shona Dhuit, or Nodlaig mhaith chugnat
Italia: Buone Feste Natalizie
Japonia: Shinnen omedeto. Kurisumasu Omedeto
Coreea: Sung Tan Chuk Ha
Latina: Natale hilare et Annum Faustum
Letonia: Prieci’gus Ziemsve’tkus un Laimi’gu Jauno Gadu
Lituania: Linksmu Kaledu
Macedonia: Sreken Bozhik
Malta: IL-Milied It-tajjeb
Norvegia: God Jul, or Gledelig Jul
Papua Noua Guinee: Bikpela hamamas blong dispela Krismas na Nupela yia i go long yu
Peru: Feliz Navidad y un Venturoso Ano Nuevo
Philipine: Maligayan Pasko
Polonia: Wesolych Swiat Bozego Narodzenia or Boze Narodzenie
Portugalia: Feliz Natal
Romana: Craciun fericit
Rusia: Pozdrevlyayu s prazdnikom Rozhdestva is Novim Godom
Serbia: Hristos se rodi
Slovacia: Sretan Bozic or Vesele vianoce
Serbia: Hristos se rodi
Slovacia: Vesele Vianoce. A stastlivy Novy Rok
Slovenia: Vesele Bozicne Praznike Srecno Novo Leto or Vesel Bozic in srecno Novo leto
Spania: Feliz Navidad
Suedia: God Jul and (Och) Ett Gott Nytt Ar
Turcia: Noeliniz Ve Yeni Yiliniz Kutlu Olsun
Ukraina: Srozhdestvom Kristovym or Z RIZDVOM HRYSTOVYM
Vietnam: Chuc Mung Giang Sinh

sursa

Cum să dăruiești un sentiment (cele mai frumoase cadouri)

O reclamă rulează în această perioadă pe TV, până la plictiseală: „nu știi ce e mai frumos; să primești sau să dăruiești?” și chiar dacă mi s-a acrit să o mai aud, îmi dau seama că dincolo de marketing, mesajul este unul foarte interesant, mă regăsesc în el și jur că este un sentiment foarte plăcut. Ador să primesc cadouri, mă bucur de orice ca la 8 ani când am primit cea mai scumpică păpușică din lume, asta după ce am văzut-o tot anul în vitrină la Gulliver (un fel de magazin universal de la Ineu unde găseai hăinuțe și jucării), dar pe care nu o cumpăra nimeni că era destul de scumpă și era… a mea (menită mie, cum ar veni). Când am primit-o de Crăciun în acel an bucuria a fost fără margini… ei bine, așa mă bucur și acum de tot ce primesc, mai ales atunci când cadoul, se vede și se simte că este făcut din tot sufletul, că are un mesaj în spatele lui.

Când vine vorba să dăruiesc însă… fac un adevărat plan, caut să găsesc ceva care să placă persoanei care ar urma să-l primească, caut ceva ce poate persoana respectivă nu și-ar fi cumpărat, ceva ce nu are neaparat nevoie, dar ceva ce i-ar putea bucura sufletul dacă ar primi. De obicei nu fac cadouri scumpe din multe motive printre care și acela că nu-mi place să „urle” prețul pe un cadou și pentru că sunt extrem de convinsă că nu valoarea dată de bani este cea care face un cadou valoros, ci valoarea dată de gest, de moment, de loc, de persoană. Cred cu tărie că un cadou înseamnă înainte de toate dăruirea unui sentiment și mai apoi dăruirea a ceva palpabil. De aici pornesc atunci când aleg orice mică chestie pe care decid să o fac cadou. Poate e o lumânare haioasă sau un săpun cu un parfum senzațional, sau o carte care transmite un mesaj, sau ciocoloata preferată a cuiva, sau un vin care amintește de o regiune, sau un cozonac care știu că va fi devorat în 20 de minute, sau niște ceșcuțe din care se va savura mai apoi ceaiul sau cafeaua în fiecare zi, sau un album cu piesele preferate ale cuiva, sau o carte de bucate sau un buchet de liliac, sau un „ceva” care să amintească de mine, de noi și de locul sau momentul care a făcut să ne oferim cadouri. Sau un mesaj, simplu mesaj, care poate fi transmis în atât de multe feluri… Acesta este un cadou, așa cred, așa simt…

De exemplu, tatăl meu îmi oferea lozuri la fiecare aniversare, îmi dădea atâtea lozuri câți ani împlineam. Nu mi le dăruia că spera să îi îmbogățesc happy ci pentru că prin gestul lui îmi trimitea un mesaj, era un fel de: „încearcă-ți norocul… cu fiecare an, pe cum crești șansele se înmulțesc, primește-le, fructifică-le”. Primeam și alte „lucruri” de ziua mea, dar lozurile o să mi le amintesc pentru totdeauna, erau perfect imateriale și de puține ori chiar am „câștigat” ceva, dar speram, le desfăceam/ răzuiam cu frenezie, cu bucurie.

Când am împlinit 17 ani (cea mai tristă aniversare a mea) am primit de la Clau primul cadou pe care avea să mi-l facă, o casetă „originală” Eros Ramazzotti, „Stille libero” pe care se regăsea melodia mea preferată de la acea vreme, sugestiv intitulată „Piu che puoi”, încă o ador până la lacrimi. Este albumul pe care l-am ascultat de cele mai multe ori în viața mea și nu cred că o să mai ajung să ascult altul de atâtea ori poate numai dacă o să devin mama unei vedete de talia lui Celine Dion probabil happy

Și ar mai fi desigur, buchetul de la 18 ani care mi-a luat ochii și inima, ceasul mecanic de la mami pe care îl țin cu sfințenie, dinozaurul de la colegii mei de clasă cu insigna de „cea mai bună colegă”, icoana „de cununie” de la nași, inelul de la tati (care de anul acesta e pus la păstrare să fie dăruit la momentul oportun), ceasul de la Montpellier pe care mi l-am făcut cadou singură ca să îmi amintesc de perioada aia interesantă din Franța, cărțile cu autograf, concertul de ziua mea, buchetul de la 25 de ani trimis în Franța (pe care nu l-am mai primit, dar gestul și povestea au un farmec de nedescris), fierbătorul de apă de la Flori în care îmi fac zilnic ceai, cana de la Mana (pictată special pentru mine și din care beau zilnic cappuccino), rama de la Cori cu fotografia de la nunta lor, buchetul care m-a așteptat acasă la întoarcerea din Franța alături de cutia de Rafaello, domeniul ăsta de pe care vă scriu primit în dar anul trecut de Crăciun, setul de la Adina și de la mama ei primit anul acesta în spital (nu o să uit niciodată), prima zambilă de la Clau, mărțișoarele de la tati, sfeterul albastru de la Claudia pe care l-am purtat peste tot cu mine (în Franța am și dormit cu el) și cu siguranță am mai primit muuulte minunății, dar nu pot face acum o listă mai lungă ca a Moșului.

Să vă spun (cei cărora nu știți) că vinerea trecută am primit de la nași o Barbie? Să vă spun pe ce plâns m-am pus după ce am văzut că este exact păpușa pe care mi-o doream pe la 7 ani, cu fața aia tipică de Barbie, cu accesorii cu tot? Să vă spun că este cel mai frumos și neașteptat cadou primit anul acesta, deși anul acesta chiar s-a răsturnat căruța de cadouri deosebite la mine în curte. I-am dat și nume păpușii, fiind o Western Stampin Barbie, i-am zis Lucy happy

Dacă vă uitați mai sus prin ce am scris o să observați desigur că aproape niciun cadou nu este ceva neaparat „util” sau „ceva serios” cum ar spune mami happy deși chiar și ea simțindu-mi vanitățile s-a dat pe brazdă  (hai că știu că citești, rămâi așa, e perfect!). Ideea este că sentimentul care a însoțit aceste cadouri și multe altele mă însoțește pe mine și astăzi. Și ce poate fi „mai perfect” pentru un cadou, decât rezistența asta a lui, colosală în timp? Nimic, nimic nu este mai perfect ca asta când vine vorba de a primi și a dărui…

Așadar, vă doresc să primiți și să dăruiți și în acest an cele „mai perfecte” cadouri și să vă bucurați de fiecare gest în parte, de oamenii de lângă voi, de locul în care sunteți și mai ales de MOMENT.

Foto

Dintre atâtea idei, azi despre niciuna (ce lăsăm de povestit pentru la anu’)

Inițial m-am gândit să vă povestesc despre Viena (e anotimpul ei, nu?). Eu am văzut-o deja în urmă cu mulți ani, azi/mâine 5 ani, iar pe blog nu am suflat o vorbă despre acea experiență, mai ales că pentru mine și colegii mei a însemnat și altceva decât o simplă călătorie. Dar sincer azi n-am chef, n-am cine știe ce inspirație să aleg niște poze mișto, din acel început de mai, iar ca să vă vorbesc despre Viena, așa fără entuziasm nu ține, deci o lăsăm pentru la anu’. Pot însă să vă spun că este fermecătoare, iar eu eram un WOW, la fiecare colț de stradă.

Mi-am amintit și de Deltă, dap, de Delta Dunării văzută tot acum 100 de ani (4 mai exact), un loc impresionant pe care prietenii mei (datorită cărora am și ajuns în Deltă) l-au văzut și vizitat ani la rând. Eu (noi) am servit o singură dată, dar experineța a fost deosebită, niciunde n-am mai prins așa valuri și niciunde n-am făcut plajă mai liniștită ca în pustietatea de la Sfântu Gheorghe și niciunde n-am mai stat eu cu un picior în Mare și cu unul în… Dunăre happy Dar asta cu siguranță merită povestită la anu’ când cei mai mulți vor căuta un loc de petrecut concediul, nu?

O să vreau să vă mai povestesc despre Maramureș și despre vestitul Cimitir de la Săpânța, singurul cimitir din lume în care chiar mi-am dorit să ajung. Sumbru? Deloc… vesel, nu credem în viața mea că pot să am un asemenea sentiment într-un cimitir. Dacă ar fi după mine așa ar trebui să ararte toate cimitirele și poate în acest fel n-ar mai plânge nimeni așa amar în ele. Tot din Maramureș, amintiți-mi vă rog să vă zic două vorbe despre lugubrul Memorial al victimelor comunismului de la Sighet și despre cum am trecut granița în Ucraina fără pașaport și culmea fără să comit nicio ilegalitate winking

Vreau să vă mai arat cele mai frumoase poze făcute de mine prin Oradea și Timișoara, două orașe care personal îmi plac tare mult, două orașe care pentru mine înseamnă colosal căci mi-au rămas prietenii pe acolo, majoritatea de suflet și deși am fost de zeci de ori parcă niciodată nu am povetsit tot ce trebuia să povestesc despre ele.

Ah… și am și două povești despre două orășele extrem de drăguțe din Ungaria, Debrecen și Szeged, primul seamănă cu Oradea izbitor, iar al doilea mi se pare că este cel mai frumos oraș de mărimea lui din Ungaria vecină.

Și ce mai am? Mai am multe de prin România și mai am de povestit despre vacanțele de când am fost mică (sper să nu uit să iau pozele de la Ineu) așa că vă rog eu frumos, la anu’ care vine (să ne fie și mai bine) trageți-mă de mânecă ca să pun pe blog toate aceste povești, în timp, dar să nu uit de tot de ele (căci aș putea uita la cât îmi propun eu să străbat aiurea la anu’, glumesc, sau nu?).

Foto

Cărțile anului 2011 în 23 de povești emoționante

Aseară am citit de zeci de ori fiecare răspuns la concursul lansat săptămâna trecută și pe lângă faptul că acesta a fost cel mai de succes concurs de anul acesta, a fost și concursul unde am luat cea mai grea hotărâre în ceea ce privește câștigătorul… Cu fiecare răspuns m-am îmbogățit și cu fiecare carte despre care s-a vorbit m-am simțit mai aproape de oamenii dragi mie, de cei cu care am pasiuni comune, de prieteni. În primul rând vreau să vă mulțumesc din suflet pentru că ați luat parte la acest ultim concurs pe 2011 și să vă promit că la anu’ care vine o să lansenz și mai multe concursuri la care sper să pot dărui premii mult mai atractive decât cele oferite anul acesta.

Greutatea cu care am ales căștigătorul se datorează faptului că am renunțat la tragerea la sorți și am decis să dau premiul celui mai frumos argumentat răspuns și celui mai emoționant până la urmă. Având în vedere răspunsurile am zis că „așa mi-a trebuit” happy Însă mi-a și plăcut la nebunie că am avut de unde să aleg. Exceptând comentariile care voit sau nu, nu s-au înscris la concurs, am avut 23 de povești emoționante care m-au trecut prin toate stările și mi-au dat atâtea idei. Singurul necaz este că premiul nu este așa de consistent și mai este și numai unul happy

Din multitudinea de răspunsuri deosebite l-am ales pe cel care mi-a transmis cel mai puternic mesaj, acela că o carte nu poate fi „bună” decât dacă o măsurăm în lacrimi printre amintiri. Că o carte nu poate fi cartea anului sau a secolului dacă nu ne dorim măcar odată să o mai citim și în alți ani după aceea, că o carte nu ne poate marca cu adevărat decăt dacă am suferit și ne-am bucurat atât de mult între paginile ei încât acea carte a devenit „cartea mea”. Dar să vedem ce a răspuns câștigătoarea noastră și eventual mai apoi să discutăm pe marginea acestui subiect.

„Când aveam vreo 14 ani am descoperit în pod o carte pătată de timp, cam ruptă şi roasă, dar care avea scris pe margini cu pix: I LOVE YOU. Vreau să spun că acuma mă bufneşte râsul când mă găndesc la faza asta, dar atunci am fost mult mai visătoare şi cu mult mai curioasă. Deci am luat cartea, dar am luat-o şi pe mama la rost cu întrebările. Ea era cu cărţile…mi-a povestit cu ochii trişti că a fost prima carte pe care i-a dat-o tata, când aveau 15 ani. Mi-a spus că nu a citit-o niciodată…vreau să stiţi că pe atunci tata privea lumea prin ochii alcoolului şi mama a suferit mult. A aruncat cartea într-o ladă prăfuită în pot, să nici n-o mai vadă după cum mi-a spus ea. Îi aducea aminte de cât de mult se iubeau de la 15 ani, ceea ce probabil îi accentua suferinţa.
Toată această poveste m-a făcut şi mai curioasă, nu că ar fi fost tata expert în cărţi…şi până atunci nici nu am auzit despre autoarea respectivă. De atunci am citit tot ce a scris…Cella Serghi. Cartea aceea roasă de timp a fost MIRONA. Scriind aceste rânduri, un zâmbet trist mi se aşterne pe buze, când mă gândesc cu câtă sete am citit cartea. I-am absorbit cuvintele!M-am refugiat în lumea ei, unde puteam fi puternică, independentă şi mai presus de orice, o eroină capabilă de lucruri impresionante – cel puţin pentru mine. Am recitit cartea în fiecare an de atunci, inclusiv când am fost plecată în America. Am pus-o pe sora mea să-mi trimită “cartea mea”. Mi-a trimis o altă carte, care nu era atât de uzată…dar lectura nu a mai fost acelaşi. Ador mirosul cărţii, paginile vechi, pline de praf, lacrimi şi amintiri.
Nu aş putea spune că e cea mai reşită carte dintre toate cele pe care le-am citit, dar e cartea care mi-a deschis interesul pentru lectură şi la care îmi place să revin în fiecare an. Parcă aş revedea un vechi prieten…” (Gabrielle)

Gabrielle dragă, te rog să-mi trimiți un email (găsești la Contact) cu adresa ta și să fii conștientă că am fost foarte obiectivă când am hotărât să-ți ofer ție micul premiul al acestui MARE concurs. Sper să-ți placă ce-ți voi trimite happy În plus, eu nu am citit Mirona, dar o am acasă din colecția de la Jurnalul și promit solemn că va fi prima carte pe care o voi citi anul viitor, chiar dacă am o listă de așteptare la cărțile de citit mai lungă decât a lui Moș Crăciun.

Acest concurs mi-a demonstrat că niciodată cărțile nu mai trebuie să lipsească de pe acest blog atâta timp cât s-a întâmplat să lipsească anul acesta (din motive mai mult sau mai puțin personale) și că am descoperit atât de mulți prieteni ai cărții aici pe Bialog încât mă simt ca într-o mare și frumoasă familie care se îmbogățește mereu cu noi și noi suflete.

Vă mulțumesc pentru că îmi sunteți aproape!