Și Fiorentina juca acasă

Ne-am cazat la Orcagna, pe Via Orcagna, un hotel ales pe booking în funcție de „cât de aproape este de centru și gară” și evident de preț. A fost alegerea ideala, am povestit deja de el aici și îl recomand din suflet. Dar, n-am putut să ne vedem camera decât după ora 13, însă noi n-am vrut să pierdem vremea ci ne-am debarasat de câteva bagaje la recepție și am pornit iarăși la drum. De data asta aveam și hartă, deci am putut observa ușor că de la hotel în 15 minute pe jos eram la Santa Croce, cimitirul-muzeu unde sunt înmormântate toate mințile luminate ale Florenței și jumătate din geniile planetei. Am plătit 5 euro intrarea de persoană, eu sunt împotriva taxei de intrare într-o mănăstire/catedrală/biserică/Dom sau ce o fi, din simplul motiv că este peste puterea mea de înțelegere de ce trebuie să pui taxă pe ceva „sacru”, da, dacă este vorba de muzeu, cupolă (cu lift sau chiar trepte doar), ceva de văzut în plus, să zicem că trec cu vederea, dar taxă de intrare in biserică mi se pare blasfemie. Dar asta e altă discuție. Oricum de data aceasta înțelesesem că nu e vorba doar de „catedrală” și am plătit fără părere de rău cei 5 euro, n-am regretat o clipă.

În Santa Croce sunt înmormântați printre alții Michelangelo, Rossini, Dante, Machiaveli și Galilei, plus alte câteva zeci de personalități. E incredibil și senzația este unică, jos pălăria dacă o ai, dacă nu măcar apleacă capul în semn de respect, a! și vorbește în șoaptă. Mi-a plăcut senzația și mi-a plăcut locul acela cu greutate. Că e de neratat dacă călcați în Florența se înțelege… Fațada de la Santa Croce nu are nimic de-a face cu retul „hardughiei”, însă Piazza Santa Croce este sublimă, atât de veche și atât de nemuritoare.

De aici, lăsându-l pe Clau să „citească” harta am luat-o spre Muzeul Galilei pe care „trebuia” să-l vedem mai ales ca are expus degetul mijlociu al lui Galilei si un dinte de-al savantului. Prea „tehnic” pentru mine, dar impresionant de elegant. Totusi 8 euro intrarea e rezonabil mai ales ca nu sunt cozi ca la alte muzee, cum aveam cu tristețe să constat. Nu vă pot povesti cam ce am văzut acolo, stiu doar că am citit un citat al lui Galilei de câteva ori și părea că îmi zice atat de multe, un fel de filosofia originilor, foarte interesant, păcat că n-am putut trage o poză, ca de altfel în tot muzeul.

Apoi am zis că mergem la Uffizi, ei aș… după ce că toată Piazza de la Signoria a fost plină ochi, față de cum am văzut-o dimineața, în față la Uffizi era o coadă de speriat. Știam că va fi, a fost și la Louve, și la Vatican și mă așteptam, dar parcă aici nimic nu înainta. Să stai multe ore la coadă nu îți permiți, mai ales dacă esți doar într-un weekend prelungit, așa că mulți au fost ca noi și am abandonat ideea. Deci pentru Florența, musai Firenze Card, data viitoare așa vom face, în plus ai liber la toate muzeele (cred că poți sta o lună să vizitezi numai muzee). Pentru cei care totuși preferă să stea la coadă, trebuie spus că după ora 16, biletul este doar 10 euro, in loc de 11 cât este in rest, iar lunea muzeele, ca mai peste tot în Europa, sunt închise. Tocmai de aceea noi ne-am întors „neculturalizați” de la Firenze, căci duminică am luat-o hai hui prin regiune, luni au fost închise, iar marți am plecat.

Cam abătuți după ce că nu am intrat la la Galeriile Uffizi și știam că nici la Academia nu vom merge să-l vedem pe David cel adevărat, din aceleași considerente, am luat-o spre casa lui Dante și de acolo din nou la Dom să vedem dacă putem intra. Printr-un concurs de împrejurări favorabile coada la intrare în Dom se scurtase subit și noi am ajuns cam primii la ușă. Așa am reușit „in extremis” să intrăm în imensa catedrală, care Doamne Ferește cât eee!!  E gratis intrarea!! Aici am stat ceva vreme… apoi am căutat locul prin care se urcă în cupolă, dar aveam să aflăm că se află în exteriorul catedralei și că există și acolo o coadă și o taxă, 8 euro… Nu mai rezistam la o coadă, nici măcar să o văd, nu mai, cred că trebuia să dormim și să ne revenim, cred că a fost și ăsta un factor care ne făcea să ne irităm instant în fața cozilor comunisto-turistice. Așa că am decis de comun acord (rar în călătorii) să mergem la hotel să ne odihnim și apoi, așa cum vă comunicam și aici, să mai ieșim eventual.

În drum spre hotel am poposit la un Coop, un fel de Billa din regiune de unde să ne luăm niște bunăți pentru cina ce avea să o servim la pat, mai ales că eram și convalescenți. Genul acesta de cină am experinemtat-o și la Paris și a fost delicioasă. De această dată ne-am rezumat la brânză afumată cu prosciutto și cola, iar eu am vrut musai și niște biscuiți cu gem, ciocolată și migdale la desert (pe care a doua zi dimineața de adormită, i-am răsturnat în mijlocul camerei și am aruncat jumate din ei) sad

La hotel, oricât de neturistic și deloc specific mie în călătorii am adormit și m-am trezit când deja afară se întunecase; unde să mai ieși? Mai bine am mâncat și ne-am pus iar la somn pentru a fi măcar a doua zi mai fresh. Și am adormit, greu, pentru că îmi curgea nasul și pentru că afară cumva din depărtare se auzea mare gălăgie, semn că în sâmbăta aia, Fiorentina juca acasă…

Un singur comentariu pentru “Și Fiorentina juca acasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.