Vinuri, Nurofen si locuri de trait vesnic

Pentru ca am considerat ca am vazut ieri din Florenta chiar mai mult decat ne propusesem, am schimbat putin planul pe aici si am iesit azi sa vedem adevarata Toscana. Desi am fost sceptica datorita racelii mele din ce in ce mai prezente si pe langa asta Clau dadea si el semne de racela, ca doar impartim totul, ziua de azi a fost una dintre acela zile pe care, stiai ca le vei trai, dar nu prevedeai cand se va intampla. Abia astept sa va povestec despre ea pe larg, sa va spun ce a schimbat aceasta zi in mine. Va spun doar ca am vazut locul in care sper sa locuiesc si eu cand candva, regiunea Chianti, inima Toscanei. Acolo am vazut “via mea din Toscana”, un loc in care trebuie sa traiesti, sa iubesti si sa mori, pentru ca de celelalte s-a ocupat deja natura.

M-am intors de acolo fascinata complet (ca si cum mai era nevoie sa ma ia Italia pe sus cu ceva). Si cand ma gandesc ca nici nu a fost in plan… uff. Am mai vazut “Manhattan-ul medieval” de la San Gimignano si spendida Siena, asa ca am lasat pe maine sa mai recuperan ce mai avem de recuperat din Florenta.

Printre degustari de vin, ulei de masline, otet balsamic si crema de lavanda, am petrecut o zi perfecta. Noroc cu Nurofenul care m-a readus cu picioarele pe pamant, ca sa zic asa… si totusi ma intreb: de ce nu am putut raci in halul asta macar dupa 25 octombrie de exemplu?