Nimic de văzut la Bonțida

Acu’ vreo două săptămâni se anunța peste tot prin Transilvania că va avea loc a doua ediție, cred, a Festivalului Barock de la Bonțida. Pentru cei care nu știu, Bonțida e aci aproape de Cluj și a devenit oarecum sat celebru după ce pe Charles al Marii Britanii l-a apucat să-și cumpere ceva conac aici. În rest, ce să zic, sat micuț care mai are prin centru și un așa zis castel, chiar aici urmând să se desfășoare festivalul mai sus amintit.

Și pentru că nu am fost niciodată și pentru că vremea a fost mai mult decât excelentă am zis să mergem să vedem castelul și poate o să ni se pară ceva intersant de festivalul care se desfășura. Ei… să vedeți ce repede ne-am dezumflat când am ajuns în fața ruinei, scuze, a castelului și am descoperit că intrarea era 10 lei de persoană ca să ai aces în curte… ca să vezi NIMIC. Ideea era că seara erau concerte, dar noi am fost ora 12 la prânz când în curte era doar un rârg de antichități, genul de târg anual care se desfășoară în Iulius Mall la noi și unde nu te pune nimeni să plătești intrare. Am dat o tură pe lângă gard ca să zic așa, mai mult ca să ne convingem dacă să plătim intrarea sau nu, dacă ar fi ceva de văzut de acest castel, până ne-am dat seama că până și „castelul” de la Ineu arată muuuult mai bine, e mult mai interesant decât ruinele alea de la Bonțida, pe care puseseră ăștia taxa. Aproape m-am înfuriat, eu ca eu, dar Clau, care nu prea a fost mega încântat de planul meu cu Bonțida (căci evident a fost al meu) big grin

Așadar, așa cum am venit, așa am și plecat îndreptându-ne spre o altă locație care să ne facă să nu simțim că am pierdut ziua complet, dar despre această locație într-o altă postare. Până atunci iată o mostră de castel de la Bonțida…

2 comentarii pentru “Nimic de văzut la Bonțida

  1. Trebuia sa intrati, caci aveai ce sa vezi, ca aveai un ghid, iar 3-4 lei de intrare nu e o avere. In plus, sustineai refacerea castelului, ceea ce se intampla si acum de altfel. S-a refacut mult din 2011 si ma bucur ca cineva totusi nu l-a lasat sa cada in totalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.