Înainte să sară cu gura pe mine cei care urăsc Bucureștiu din principiu, trebuie să dau niște lămuriri: faptul că eu m-am simțit bine în București de fiecare dată se prea poate să se datoreze oamenilor pe care i-am întâlnit și locurilor pe care le-am vizitat (de fiecare dată altele) și nu atmosferei generale. Și mai cred că dacă vrei să vezi cu adevărat părțile frumoase ale unui loc le vei vedea, însă dacă ești pus doar pe critică și Parisul “adevărat” ți se va părea aglomerat și sufocant, iar dacă mergi în nordul lui posibil să nu vrei să te mai întorci în cel mai frumos oraș eurpoean niciodată (probabil și aici voi fi contrazisă).
Am ajuns la București în weekend datorită unei conferințe (despre care o să vorbesc în altă postare) și am petrecut două zile frumoase cu oameni dragi. Și dintre toate vizitele mele la București aceasta mi s-a părut cea mai apropiată atmosferei de “micul Paris”. Paul cu cappuccino-uile lui și macarons și croissante a avut o contribuție majoră la acest feeling, dar pe lângă asta…
A fost “Stația Spațială” în IMAX, o experiență, vorba lui Clau (care a doua zi a mers la același film, în același loc, singur) :)
Grădina Botanică, care poate nu e la fel de mare și la fel de frumoasă ca cea din Cluj, dar pentru mirosul de liliac din această perioadă merită vizitată.
Un prânz de nota 10 în cel mai celebru restaurant din București “Caru cu bere” (mi-am dorit de la prima vizită să pap aici și acum s-a materializat dorința).
Centrul vechi al Bucureștilor, promite. Am fost impresionată pozitiv de numărul mare de oameni de la terase și … da, de gradul de civilizație de care nu vorbește nimeni.
Cina romantică cu iz de Firenzze (avamprenieră datorată nașei) :)
Și ziua de duminică cu cei care au văzut Pământul dintr-un loc din care cei mai mulți nu-l vom vedea niciodată, adică de pe Orbită.
Cu dl. Dumitru Prunariu (Soyuz 40)
Eu aștept pozele de la Paul și voi o sa mai așteptați puțin să încarc eu pe Picasa albumul de la București ;)