12 întrebări despre cărți și autori

Cu o mare întârziere postez leapșa de la Maya, scuze că am executat-o așa de târziu. Tocmai de aceea nu o dau cuiva anume, dar dacă iubitorii cărților o doresc îi rog din suflet să o rezolve și să-mi dea apoi și mie de știre.

1. Numiți cinci titluri de cărți capodopere din literatura romana sau universală.

Într-o ordine pur întâmplătoare și foarte “ce îmi vine fix acum în minte fără să mă gândesc prea mult”.

Numele trandafirului – Umberto Eco

Povestea târfelor mele triste – Gabriel Garcia Marquez

Elogiu mamei vitrege – Mario Vargas Llosa

Să ucizi o pasăre cântătoare – Lee Harper

Pe culmile disperării – Emil Cioran

2. Dintre o carte scrisă de un autor român și una scrisă de un autor străin pe care o alegeți? Presupunerea este că dacă o citiți pe una nu mai puteți s-o citiți și pe cealaltă.

Deși nu mi se pare un criteriu, cred că o aleg pe cea a unui autor străin, deja pe cei români în linii mari îi cam știu pe toți cu opere cu tot.

3. Ce apreciați la o carte: povestea sau emoția?

Emoția nu poate exista fără o poveste.

4. Literatura modernă și contemporană este mai valoroasă decât cea antică?

Asta e din seria “pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tata”…

5. Orientarea politica a autorului influenteaza valoarea unei carti?

Categoric îi dă o altă valență.

6. Pe care scriitor îl considerați mai valoros: Stefan Agopian sau Mircea Cartarescu?

De primul n-am citit nimic, de al doilea am citit o singură carte care mi-a plăcut, dar este insuficient ca să-mi dau seama cât de valoros este.

7. Considerați că trebuie să faceți eforturi pentru citirea unei cărți bine cotate sau o parasiți? In acest  din urma caz, regretați ca ați pierdut ceva?

Citirea prin efort nu e lectură ci muncă patriotică, n-am timp de muncă din aia.

7. Credeți că o carte poate avea un efect terapeutic?

Ooo da, dar poate să nu aibă efectul scontat :)

8. Apreciați valoarea unei cărți pe baza gustului personal sau a recomandărilor criticilor ori a prietenilor?

Cu siguranță valoarea unei cărți o stabilește lectura proprie, o recomandare mi-o aduce în față, dar numai dacă o citesc eu îmi pot da seama “cât face”.

9. V-ați întâlnit cu situația în care să vă placă opera unui scriitor dar să nu vă placă autorul?

În general autorul e cel care dă tonul, dacă nu mă atrage de nicio culoare el, ca scriitor, cu greu o să mă ating de cărțile lui.

10. Dacă ați văzut o ecranizare a unui roman, mai citiți și cartea?

Mi s-a întâplat să văd ecranizarea la Anna Karenina și apoi după câțiva ani să citesc cartea. Am văzut și “Pe aripile vântului” de câteva ori, dar nu am renunțat la ideea de a citi și cartea.

11. Credeți că un scriitor poate să creeze o opera valoroasă dacă nu este patriot?

Uneori poate crea o operă valoroasă chiar în ciuda acestui fapt ;)

12. Dacă ar fi să realizați un clasament valoric al literaturilor lumii(engleza , franceza, italiana, spaniola,japoneza, etc.), de la 1 la 10 ,pe ce loc ati pozitiona literatura romana?

Undeva pe un loc 10 și nu cred că este nevoie de prea multe explicații având în vedere cele 5 “literaturi” menționate mai sus, asta nu pentru că am o părere foarte proastă despre literatura română, chiar nu am, dar pur și simplu nu pot nega existența altora mai bune.

Foto

2 comentarii

  1. Mai bine mai tarziu decat niciodata :),multumesc.
    Imi amintesc atat de putine din Anna Karenina, cred ca necesita o recitire:)
    Sarbatori cu lumina in suflet!

  2. Anna Karenina cred că ar merita o recitire periodică la cât de complexă este. Eu aș mai vedea filmul odată, acum după ce am citit cartea :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.