Da, mi-am șters hi5-ul căci nu mai puteam suferi status-urile de acolo și nici comicăria unora. Nu m-a deranjat nimeni vădit, dar chiar nu-mi placea ceea ce era hi5. De fapt cred ca nu mi-a plăcut niciodată, dar îmi făcusem cont din inerție, că toată lumea avea. Faptul că nu mai pusesem acolo poze de doi ani se datora faptului că mă mutasem cu pasiuni cu tot pe Facebook… dar de foarte multe ori mă gândesc că și pe Facebook e aceeași Mărie cu altă pălărie. În fieacare zi în care intru acolo îmi dă prin gând sa-mi șterg contul. Acum că mi-am făcut pagină pentru Bialog, aș păstra-o doar pe aceea și gata cu contul personal !?!

Țin minte că mi s-a părut deplasat când și-a șters Clau contul din cauză că nu mai avea “privacy”. Am râs și am zis că “vai de mine ești VIP sau ceva, de nu mai suferi un amărât de cont pe o amărâtă de rețea de socializare?”. Dar în timp mi-am dat seama că nu asta era ideea. Nu faptul că unii îți văd pozele și pe unde ai călătorit, cu cine te-ai intâlnit, ce ai mâncat și cum te-ai îmbrăcat deranjează ci faptul că lumea judecă: judecă că te plimbi prea mult în loc să stai acasă, că îți ocupi timpul cu nimicuri în loc să faci ceva folositor, că scrii tâmpenii pe wall în loc să scrii tâmpenii în altă parte, că ești singur, într-o relație, logodit, căsători sau râde dacă cumva “it’s complicated”. Mi se pare că totul a deveit un fel e “ne luăm de viețile altora în timp ce ale noastre sunt grozave”. Sunt paranoică? Nu, reacția nu mi-a fost stârnită de nicio replica nelalocul ei făcută direct mie, dar așa stand și reflectând puțin, am realizat că despre asta este vorba. Ne laudam sau ne lamentam ca sa vada toata lumea daca suntem triști sau veseli, mai împliniți decât alții sau nu.

Dacă ar fi să recunosc un merit al acestor rețele de socializare, atunci recunosc faptul că mi-am regăsit unii prieteni de mult uitați și plecați departe. Chiar zilele trecute am avut parte de o mare surpriza când o mai veche colegă de școală generala m-a regăsit după mult ani. M-am bucurat să văd că după atâția ani nu m-a uitat și să văd că-i merge bine, că are o fetiță frumoasă și o viață fericită. Și s-a întâmplat acest lucru în mai multe cazuri. Plus că pe Facebook m-am împritenit cu voi, mulți dintre cititorii mei, am avut ocazia să văd cum arătați, cu ce vă ocupați, de unde mă citiți și-mi scrieți. Asta a fost și este grozav… în rest… nu prea mai este grozav nimic ce are legătură cu expunea publică a părților de viață ce ar trebui să fie oarecum private.

De dat nu dădeam niciodată raportul pe Facebook cu ce fac sau urmează sa fac. Dar unele lucruri se subînțelegeau din altele, din poze sau comentarii și uite așa m-am trezit pe net mai mult decât mi-aș fi dorit. Nu vi s-a întâmplat să aveți un feeling asemănător vis a vis de asta?

Și dacă tot am fost la capitolul “să ștergem” mi-am șters și contul de Twitter pe care chiar nu l-am folosit niciodată, dar era acolo, că poate, poate, cândva mă voi hotărâ să scriu. Dar nu m-am hotărât, așa că… delete.

În urmă cu câțiva ani (să tot fie cam 2) mi-am șters și orice alt cont aiurea pe net. Conturi și profile pe care nu le doream/foloseam/cunoșteam. Făcusem atunci o curățenie de primavară. Am mai făcut și acum una și cu greu mă abțin să nu o continui. Pe voi nu vă tentează?