LO-LI-TA

Titlu: Lolita
Autor: Vladimir Nabokov (Rusia)
Traducerea Horia Florian Popescu
Editura: Polirom
Preț 20 de lei (Anticariatul Dacia, Cluj, 2010)
Nr. pagini 392
Nota 10/10 (o capodoperă a literaturii universale)

Îndrăznesc să spun că intre rai și iad există doar o potecă, asta în cazul în care unii dintre voi nu ar considera că între rai și iad  există diferențe. Bineînțeles poteca se poate interpreta în fucție de percepția fiecăruia.

Îmi vine greu să vorbesc despre această carte, ca despre orice carte pe care nu am crezut că o să-o citesc vreodată și asta pentru că aveam senzația că știu foarte bine subiectul fără o lectură proprie a lui. Evident că am greșit, nimeni nu poate înțelege subiectul acestui roman doar din auzite, poate unele romane ne devin accesibile și așa, dar Lolita nu, pe Lolita trebuie să o cunoști personal ca știi de ce e înstare.

Când Humbert ajunge în America și implicit la casa Lolitei știe automat de ce a trebuit să ajungă acolo. Ca să cunoască acest copil de 12-13 ani și să se îndrăgostească, dar nu la modul sublim ci la modul absolut. Dar cum se poate una ca asta între un adult și un copil, fie el și o nimfetă cum alta nu s-a mai văzut? Păi nu se poate… și de aici frumusețea cărții. Cum să scrii un roman de dragoste care este din start o poveste greșită, imorală și “de nerumegat”? Nu poti. Sau, dacă încerci atunci, va ieși așa cum a ieșit Lolita, poate cel mai revoltător roman al tuturor timpurilor, dar atât de fabulos.

Humbert Humbert se îndrăgostește de Dolores Haze, dar pentru că până și el știe că nu-i va fi niciodată permisă această dragoste, se căsătorește cu mama ei, pe care o detestă de fapt. Destinul, dacă se poate vorbi în această carte de destin (mi se pare că totul a fost lucrat de liberul arbitru) face ca aceasta să moară și Humpert să devină tutorele legal al fetei. Nici în cele mai frumoase vise ale sale nu și-ar fi imaginat că așa ceva este posibil în real life. Și totuși așa se întâmplă, iar Humbert este cel mai fericit om de pe pământ cu Lolita sa. Până când…

Posibil ca cei mai mulți să-l perceapă de Humbert ca pe cel mai mare și pervers pedofil (dacă există pedofili care nu-s chiar așa perverși), dar mie, mi s-a părut că personajul controversat al cărții este Lolita nu pedofilul ei. Lolita, această Dolly, neastâmpărată a fost sursa revoltărilor mele. Curios? Hmm, poate ar fi trebuit să-mi fie milă de ea, să îi înțeleg suferința și să încerc să o scap din mâinile lui Humbert, dar nu am putut face asta. Lolita din carte nu a fost pentru mine un copil ci un mic demon cu chip uman. Dulceața trăsăturilor fizice pe care i le-am intuit au pălit în fața comportamentului ei, de nimfetă în toată regula (ce m-a mai amuzat termenul lui Nabokov).

Nu i-am găsit circumstanțe atenuante Lolitei care după părerea mea s-a pus singură în brațele deloc părintești ale lui Humbert. Desigur, ea a fost infantilă, dar am simțit la ea o ieșire din copilărie ca dintr-o cămașă de forță, încă dinainte ca Humbert să se îndrăgostească de ea. Apoi bănuiala mi-a fost confirmată, iar faptul că ea nu știa ce face și că a luat totul ca pe o joacă nu mi se pare scuzabil. Da! O condam pe Lolita mai mult decât pe Humbert chiar dacă el a fost cel care i-a distrus viața. Nu-l iubesc nici pe Humbert, însă nu l-am găsit atât de “jegos” cum am citit prin alte părți că l-au găsit alții. Poate sunt și eu mai naivă, dar am simțit că sentimentele lui Humbert erau sincere, normal, ele au întrecut limita, cu mult,  dar el măcar avea sentimente, O IUBEA, ca pe o femeie întâi, dar și ca pe un copil, O IUBEA așa cum fiecare femeie și-ar dori să fie iubită de bărbatul de lângă ea, uneori pentru femeia care este, alteori pentru copilul care poate redeveni oricând. A fost întâi de toate o iubire carnală între cei doi, dar dacă nu erau sentimente mai profunde, ea, Lolita, nu ar fi devenit NICIODATĂ, Lolita LUI.

Normal, din punctul ei de vedere, ea nu a fost niciodată Lolita lui, pentru că nu poti fi a cuiva doar cu trupul, asta este o iluzie, o iluzie cu care Humbert s-a mulțumit și asta pentru că nu credea ca Lolita sa-i mai scape vreodată, o amăgire la care se mai gândea atunci realiza că în câtiva ani ea nu va mai fi o nimfetă, dar își reprima rapid aceste gânduri, dorind să se bucure de momentele lui cu ea. Uneori, și aici am avut câteva indoileli legate de Humbert, mă gândeam că la cât de anormal era se comporta poate prea mult ca un bărbat normal. În primul rând el se gândea la ce va simți pentru Lo când aceasta va crește și va deveni o femeie la fel cum se gândesc unii bărbați comuni, ai zileleor noastre la ce vor simți pentru soțiile lor când acestea vor îmbrătâni, iar în al doilea rând m-am întrebat dacă nu cumva trăirea acestei pasiuni intense s-a simțit așa din cauză că era interzisă și periculoasă, la fel cum unii trăiesc anumite pasiuni la intensitate maxima doar pentru că își înșeală partenerii, în timp ce Humbert de fapt dorea să înșele societatea.

Oricum, se poate diseca fiecare pagină, fiecare pagină are povestea proprie integrată într-o poveste mai mare nerecomandată pudicilor. Este o carte colosală despre drumul din rai în iad a doi oameni a căror poveste nu putea fi posibilă nici într-un Univers, cu atât mai puțin pe Pâmânt. Ei au fost unul pentru celălalt atât raiul cât și iadul, atât viața căt și moartea, atât plăcerea cât și durerea. Acestea pot fi oricum foarte bine confundate atâta timp cât expresia umană le surpinde în același mod. Binele și răul se reflectă la fel în om și nu e de mirare că unii nu pot discerne între ele, pur și simplu nu e de mirare.

Însă nimic nu mă enervează mai tare, decât atunci când găsesc pe undeva descrierea romanului ca fiind: “o povestea șocantă despre iubirea bolnavă a unui bărbat matur pentru o fetiță de 12 ani”. Îmi vine să râd, oare cei care fac astfel de prezentări au citit cartea? Sau am și eu o minte puțin mai bolnavă și nu am prins ideea? Poate mă lămuriți voi.

După cum a perceput Nabokov lucrurile, poteca este Lolita, Lo, Dolores, Dolly, Lolita “mea”. Dar este oare Lolita un personaj palpabil? A existat oare Lolita în această carte? Sau Lolita a fost doar numele unei nefericiri nu a unei fete? La ce nivel poți interpreta această carte, dacă nu ești sigur că Lolita a fost o prezență sau doar o esență? Și poate cel mai important: cât a fost Lolita a lui Humbert și cât a lui Nabokov?  Ar mai fi atât de multe întrebări…

Încă ceva: de ce nu se discută cartea asta în liceu? Când am fost eu în liceu,nimeni nu ne-a zis nimic de ea. Cred că se puteau scoate niște ore foarte bune de literatură universală. Chiar aș fi fost curioasă de astfel de ore. Uneori îmi vine să intru în învățământ doar pentru astfel de ore, pentru discuții pe marginea unor cărți ca acesata. Îi puteam găsi o grămadă de implicații filosofice ca să o pot preda la orele de filosofie și nu la cele de literatură. Sau poate aș fi predat prima materie “interdisciplinară”  ?!?  happy

În concluzie, mi-a plăcut această carte din seria să nu spui niciodată, niciodată. Am zis că nu o citesc, dar nu știam ce pierd, mi-au spus pe aici câțiva asta și le-am urmat sfatul. Mulțumesc

12 comentarii pentru “LO-LI-TA

  1. Citisem de cativa ani cartea si cum era de asteptat uitasem unele detalii,dar acum cu recenzia ta mi-am amintit totul,de parca am citit-o ieri si da,si eu am vazut-o pe Lolita vinovata(desi noi femeile suntem mai tot timpul acuzate de complicitate feminina)..Ai descris perfect purtarea ei,ca o evadare dintr-o camasa de forta,asa am perceput-o si eu…sau poate Nabokov a vrut sa ca noi sa o vedem asa?!

  2. Tare e pacat ca n-ai buton de Like, pentru Facebook..pana acum ti-as fi dat de nenumarate ori. Mai ales la asta, si mai ales ca sunt in asentiment cu tine, eu il consider pe Humbert un fel de victima – partial a propriei obsesii, dar si a Lolitei, care mi s-a parut, pentru varsta ei, mai perversa decat el.

  3. o recenzie foarte reusita care m-a facut atat de curioasa incat sigur voi calca intr-o librarie cu prima ocazie si nu voi iesi fara cartea asta.

  4. Am citit -o prin 1992-93 dupa ce-am intrat la Litere in Iasi,sectia rusa-romana(facusem in liceu rusa,dar nici pomeneala de Nabokov si Lolita lui)…..si pt mine,crescuta in comunism a fost o carte……tare…..delicata…..Am retrait,citind recenzia ta,stari si emotii declansate de o lectura…de un subiect …provocator…..(si eu am rezonat cu multe din ideile tale….mai ales a culpabilitatii Lolitei, pe care am simtit-o in ..”competitie” cu mama ei….)…..In fine,mersi pt recenzie..filmul n-am vrut sa-l vad.,cand a aparut…de teama de a nu fi dezamagita……dar acum…cred ca l-as vedea…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.