Le Concert

Cât de bine mă gândesc ca ar fi să pot scrie și despre filme așa cum scriu despre cărți, dar uite că de cele mai multe ori, filmele nu lasă în mine prea multe, le văd și trec mai departe. O să încerc totuși pe viitor, atât cât pot și cât îmi vor permite unele să le abordez altfel, poate imediat după ce le-am văzut pot să scot ceva mai mult decât câteva idei răzlețe și generale pe care toată lume le poate vedea și simți.

Un astfel de film, pe care chiar vreau să-l abordez altfel este Le Concert, al românului Radu Mihăileanu. Nu că acest film a fost nominalizat la Globurile de Aur, dar chiar a fost un film bun și frumos. O poveste deosebită redată magistral.

Nici nu știu exact ce m-a frapat, povestea de viață a personajului central, Andrei Filipov, sau povestea lui Anne Marie Jacquet care m-a ținut în suspans până sfârșit, sau pur și simplu eram, curioasă dacă visul nebun al unui geniu se va împlini.

Andrei Filipov a fost mare dirijor al Teatrului Balsoi din Moscova și el a fost umilit și dat afară pe motive politice ajungând om de serviciu în același teatru. Timp de 30 de ani el își acceptă condiția, dar în el mocnește același foc, și este ghidat de aceeași dorință: aceea de a dirija din nou. Și nu orice, ci Concertul pentru vioară al lui Tchaikovsky, același din care a fost în urmă cu 30 de ani interupt violent (adevăratul motiv se va afla mai pe la finalul filmului). Aproape trist, nu?

Ei bine, totul se răstoarnă când Andrei face curat în biroul directorului teatrului (Valentin Teodosiu într-un rol foarte bun) și vede un fax cu invitația teatrului Chatelet din Paris la adresa orhestrei Teatrului Balsoi. În mintea lui Andrei apare nebunia, aceea de a strange fostii colegi de generație, fiecare “retrogradat” și aflat pe Dumnezeu știe unde, pentru a reintregi o orchestră cu care să meargă (bineîneles fără să știe nimeni) să cânte la Paris, ca și orchestra oficială de la Balsoi. Ideea este GENIALĂ, iar ce iese de aici este o tragi-comedie, ca în viață winking

În plan secundar (sau cel puțin așa simți de la început că apoi te prinzi că lucrurile nu stau așa cum crezi) se află povestea violonistei Anne Marie Jacquet, pe care Filipov o vrea ca prin solitsă în concertul său.

Concertul este întâi de toate povestea unui vis nebun, dar pe de altă aprte este triumful nerenunțării. Trist dar înălțător, dramatic dar cu accente comice deosebite, acest triunf este tot ce le mai rămăsese acestor oameni. Și dacă tot ce îți rămâne este o mica nebunie, evident că nu te mai reține nimic ca să-I dai curs.

Am râs de m-am prăpădit la faze de genul celor din filmele lui Kusturitsa, cum este cea în care țiganii le rezolvă celor din pseudo-orchestră pașapoartele și vizele chiar în aeroport (a fost cel mai comic moment din tot filmul), sau sketch-urile în franceză ale lui Ivan Gavrilov (super personaj) și chiar consistența moale a rusului de 2 m și 150 de kg Sascha, care arată cel puțin înduioșător cu un buchet de flori în mână. Amuzant și rolul românului Vlad Ivanov (alias netalentatul dar extem de bogatul violoncellist Pyotr Tretyakin). Îl leagă ca să nu cânte, după ce i-a sponsorizat să ajungă la Paris, este super comică șcena happy

Dar finalul, wow, finalul a fost pe măsura visului. Ireal, fantastic, extraordinar, emoționant. Pentru un film în care s-a vorbit 70% în rusă, 20% în franceză și 10% în “muzicală” acesta a fost cred cel mai bun film făcut de un roman pe care l-am văzut eu vreodată. Niciunul nu mi s-a părut mai valoros. NU a fost un film de concepție, dar a fost unul de excepție prin faptul că a avut o poveste palpabilă (mă rog, nu aș putea crede că se poate ieși așa ușor din Rusia sau că se poate ajunge așa ușor în capitala culturii), dar exceptând unele mici inadvertențe, filmul are o poveste posibilă, greu accesibilă, dar nu neverosimilă. Tocmai asta l-a făcut atât de cu impact.

Intriga este mult mai compactă, dar nu vreau să vă povestec deznodământul că și așa am vorbit cam prea mult și am divulgat unele secrete. Însă nu trebuie să fii un pasionat al muzicii clasice sau al filmelor mai puțin comerciale ca să apreciezi acest film. Ori dacă ești, cu atât mai bine…

6 comentarii pentru “Le Concert

  1. si eu am vazut filmul cred ca de vreo 3 ori pana acum. dupa ce l-am vazut prima data am ramas cu gandul la el tooooata seara!!!!! mi-a placut tare mult si mie!!!!

  2. Da e un MUST acest film!!! Si eu l-am vazut de 4 ori. Sper ca peste cateva luni dupa ce apare al doilea film a lui Mihaileanu sa ne povestesti de el winking

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.