Cea mai frumoasă poezie de dragoste

Mă gândeam să vă întreb care vi se pare a fi cea mai frumoasă poezie de dragoste? Acestui sentiment i s-au închinat cele mai frumoase poezii scrise vreodată, deci nu este ușoară întrebarea. Eu cred că am citit „tone” de astfel de poezii și știu că mai există multe altele de care încă nu am aflat, poate mă ajutați voi și mă îndrumați spre „acea” poezie perfectă.

Până atunci, vă las în compania câtorva versuri superbe ale lui Labiș, ele însele încărcate de o sensibilitate extraordinară…

Mergeam tăcuţi alături, străini, odinioară
Şi presimţeam că astăzi voi fi îndrăgostit
De faţa ta curată ca zorile de vară,
De părul tău de aur împletit.

 

Dar nu ştiam că nimeni n-are să poată şterge
Văpăile din inimi, acest pojar nestins,
Că pe cărări de sticlă alături ne vor merge
Ideile, îmbrăţişate strâns.

Că prins de-o vrajă nouă şi-atotcuprinzătoare
Voi părăsi boema cu gustul ei amar,
Că vinul, deşi-mi place când scapără-n pahare,
Mă va-mbia din ce în ce mai rar.

Văzusem frumuseţea privirilor semeţe,
Izvoare de lumină, de umbre şi scântei,
Dar bănuisem numai adânca frumuseţe
De dincolo de ochii mari şi grei,

 

Ce mai târziu, prin lupte lăuntrice-am aflat-o
Şi-o aflu-n întregime în fiecare zi
Iluminându-mi viaţa cu flacăra-i curată
Fără de care n-aş putea trăi.

(Primele iubiri – Nicolae Labiș)

Sursa foto