Citind Lolita în Teheran


Titlu: Citind Lolita în Teheran (Reading Lolita in Teheran)
Autor: Azar Nafisi (Iran)
Traducere din engleză: Silvia Osman
Editura: RAO, București, 2007
Nr. pagini: 448
Preț: 45 de lei (Cora, 2009)
Nota: 9,50/10 (unele pasaje de roman discutat pot să plictisească, in rest excepțional)

O să încep cu o întâmplare care s-a petrecut la Roma în toamnă. Aici la o conferintă am cunoscut-o pe Mariam, o iraniană cam de vârsta mea așa, evident căsătorită și evident cu basma pe cap. Foarte drăguță de altfel fata, scrie povești pentru copii, m-a cadorisit și pe mine cu o carte. Pe lângă asta predă cursuri de literatură la Universitatea din Teheran. Așa din una în alta, ce să vorbesc eu cu ea, părea cam retrasă oricum și în nebunia mea de moment mi-am amintit și eu de singura scriitoare iraniană pe care citisem, adică Azar Nafisi cu Lolita ei. I-am zis lui Mariam treaba asta.

Reacția a fost următoarea: Azar Nafisi nu scrie bine, dacă vrei îți recomand eu alți scriitori iranieni. Spuse aceste cuvinte pe un ton normal dar în care am simțit o oarecare repulsie, am întrebat-o totuși de ce nu scrie bine, pentru că mie mi-a plăcut. Și Mariam mi-a zis că ea nu poate aprecia o persoană în ale cărei cărți se regăsesc viața și frustrările omului din spatele scriitorului. Wow, m-am gândit, acesta a fost chiar vocea Iranului ca răspuns la faptul că Azar Nafisi a fost și este de fapt un scriitor împotriva sistemului. Mi s-a părut incredibil, dar în același timp mi-am dat seama că această întâmplare m-a ajutat enorm să înțeleg această carte, m-a făcut practic să o înțeleg pe deplin.

Așadar, Citind Lolita în Teheran este o carte scrisă împotriva unui sistem politic de către o femeie care nu și-a găsit locul și liniștea în propria țară, pe care oricât de mult a iubit-o a trebuit într-un final să o părăsească doar pentru a uita toate ororile prin care trecuse. M-am întrebat mereu când citeam astfel de cărți, de ce situația este așa de grea în anumite locuri de pe pământ, dar citind-o pe Azar și cunoscând-o (din întâmplare) pe Mariam, mi-a dat singură răspunsul: pentru că unii oameni ACCEPTĂ. A accepta înseamnă a încuraja.

Provenind dintr-o familie în care tatăl a fost un primar al Teheranului, iar mama printre primele femei alese în parlamentul Iranian, Azar, ajunsă profesoară de literatură engleză la Universitatea din Teheran, manifestă diverse vederi liberare, iar beneficiind de o educație foarte bună, tânăra profesoară se vede îngrădită în Iranul în care legile devin peste noapte altele. De alfel, cariera ei didactică este în permanență în pericol deoarece romanele pe care le predă contravin legilor islamice, lumea din jur o vede cu ochi răi, concepțiile sale sunt mereu discutate și pe lângă faptul că nu-și poate ține cursurile, se vede mereu pusă să „joace” compromisuri pe care nu le acceptă. Participă la mai toate acțiunile de contestare a sistemului inclusiv la răzvrătirea împotriva vălului islamic și bineînțeles nu renunță la a preda romanele pe care ea le consideră importante.

Însă ea a fost un om prea mic pentru ce i se pregătea țării sale și în cele din urmă Azar Nafisi cu inima strânsă se vede nevoită să părăsească catedra universitară unde nu-și putea face treaba și decide să face un lucru pe cât de periculos pe atât de nobil. Ea coordează din propria casă un fel de cerc literar la care au fost chemate cele mai strălucite și interesante studente ale sale. Aici se puteau citit și discuta romanele interzise în facultate.

Dar lucrurile nu sunt chiar deloc ușoare, pentru că fiecare fată vine la întâlnirea din fiecare joi dimineață cu povestea proprie de viață pe care încearcă să o ducă în cârcă printre bombardamente și decizii luate cu frica în sân. Fiecare fată ar fi putut scrie cartea ei, cu problemele ei, cu neajunsurile ei cu speranțele ei și cu mai ales cu marele vis al fiecăreia, propria fericire atât de greu de ajuns în Iranul acelei perioade (și cel mai probabil că și al acestei perioade).

Fiecare capitol al cărții discută un mare roman și o mare poveste. Lolita lui Nabokov nu este decât un vârf al icebergului, pentru că „cenaclul” pus la cale trece prin Mândrie și Prejudecată, Marele Gasby, Daisy Miller, Domnișoara Brodie în floarea vârstei sau Invitație la eșafod. Dar cât de minunat se împletesc poveștile din aceste romane cu poveștile de viață ale fiecărui personaj, cât de tare dor piedicile obscure și cât de tare te pot înălța gândurile libere. Practic aceste fete (și un băiat, soțul uneia dintre ele) trăiesc prin aceste romane un pic mai mult decât lumea din afara casei lui Azar Nafisi, niște cărți pe care le poți număra pe degete pot elibera sufletul uman din încătușarea odioasă a neînțelesului. Lolita e viața, tot ce e înafara cărții e moartea, tot ce înterzis este pumnul în gură care câștigă în fața umanului.

Este o carte autobiografică, nu se neagă acest lucru, este o carte manifest, este o carte luptă, este, dacă vreți, un roman al unei revoluții interioare dus prin lectură, dar nu doar pentru eliberarea proprie ci și pentru eliberarea unora din cei care aveau potențial de a înțelege libertatea ca de ceva de respirat. Azar, omul acesta atât de curajos a încercat extrem de periculos (pentru ea și familia ei) să trasese pentru câțiva tineri un drum mai facil spre eliberare. Și cum? Prin mijlocul pe care îl știa cel mai bine, prin lectură.

Desigur, titlul este metaforic, Citind Lolita în Teheran se poate interpreta după bunul plac. Eu am trecut de la variantele „a face viața mai viața acolo unde există prea multă moarte” sau „a trăi pericolul, gustând din clipa plăcerii” la „cel care știe poezii nu se va plictisi în închisoare” (asta e din Steinhardt) sau „alegem să trăim” și aș putea continua. Așa cum spuneam, acolo în Teheran, Lolita e viața, îți pierzi dreptul la Lolita, îți pierzi dreptul la viață.

12 comentarii pentru “Citind Lolita în Teheran

  1. cartea e buna mai ales datorita faptului ca te convinge sa mergi mai departe, sa citesti si cartile despre care se discuta acolo sau sa cauti informatii despre viata din Iran.

  2. ce noroc ca ai intalnit-o pe Mariam. happy Eu am descoperit cartea la Schimb de carti si mi-a placut mult. la vremea respectiva nu citisem nici jane austen, nici daisy miller, insa n-a contat deloc pentru ca am inteles tot ce vrea sa spuna. happy

  3. De la Azar Nafisi mi-a placut mai mult cartea ” Things I’ve been silent about”. Am vizitat Iranul, sunt fascinata de cultura iraniana, de modul in care oamenii si in special femeile din Iran isi pastreaza identitatea si tabieturile. In Iran nu te simti oprimata in niciun fel daca esti o femeie simpla, sau o femeie fara interese complicate, dar daca iti doresti o carte straina, o traducere in limba persana a scriitorilor straini, este foarte greu de gasit. Probabil se mai gasesc editii dinainte de 1979.
    Femeile in Iran sunt chic, intotdeauna machiate, cu unghiile colorate, coafate, vopsite. Baticul iranian este mai mult simbolic, se vede parul. Exista si femei care poarte chador, o haina lunga neagra, diferita de abaya arabeasca. Sunt pline de viata si energie femeile iraniene.
    Ce m-a durut pe mine, cunoscand Iranul din memoriile imparatesei in exil, Farah Pahlavi si din cartile lui Azar Nafisi si Parinush Saniye, societatea multiculturala care era inainte de 1979, cu scoli franceze, scoli engleze, magazine de ciocolata si parfumuri frantuzesti, cu tinerii iranieni mergand la cele mai bune universitati din Vest, astazi Iranul este izolat. Intr-adevar o tara independenta, au absolut toate bunurile de consum care se gasesc si in vest, dar productie proprie, nu duc lipsa de nimic, doar de cultura universala si de carti. In plus, din cauza embargo-ului, in ultimii ani, banii lor s-au devalorizat foarte mult si putini isi mai permit sa isi trimita copiii la studii in strainatate. Plus, ca sunt si cateva ambasade care au rupt legatura cu Teheranul.
    Cred ca pentru tineri nu este atat de dureros, dar pentru cei care s-au nascut in libertate, sa vezi ca dintr-o data esti legat la ochi si tinut in intuneric, este dificil.
    Majoritatea iranienilor au satelit, vizioneaza toate canalele internationale si internetul era ok, cred ca doar Youtube nu mergea.

    1. În primul rând îți mulțumesc că mi-ai readus aminte de recenzia asta și de cartea asta frumoasă și mai apoi mă bucur să întâlnesc pe cineva atât de interesat de partea asta de lume. Mă fascinează și pe mine happy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.