Acu’ un an, plecam…

Pe 8 octombrie 2009 plecam către Montpellier cu atâtea speranțe înghesuite în valize că nu mă mir că abia am cărat cele două genți după mine :)) Cam ce am făcut în Franța în cele 3 luni cât aveam să stau acolo, știți, căci am povestit tot ce se putea povesti… ce a însemnat acea perioadă pentru mine, nu știu dacă am povestit exact… pentru că este greu de descris un moment de cotitură, un moment care te schimbă chiar dacă nu îți întoarce chiar toată viața peste cap.
 
În primul rând drumul… Doamne și acum îmi vine să râd :)))) A fost o călătorie inițiatică. Îmi amintesc cum am ajuns la Paris pe o ploaie măruntă de toamnă , cum am văzut Turnul Eiffel din departare și știam că în acea zi nu am să ajung la el pentru că urma să schimb aeroportul și mai apoi avionul pentru a ajunge la peste 700 de Km de Paris, în sud, la Montpellier… Știam însă, și asta părea cel mai firesc lucru din lume, că am să mă întorc la Paris cât de curând posibil… și așa avea să fie.
 
La Montepllier am ajuns tot pe ploaie, dar de vară, de data asta o torențială care a inundat intarea de la cămin. Îmi amintesc de domnul de la poartă care a glumit cu mine spunându-mi că vorbește engleza ca și Louis De Funes :)) Și apoi mai știu că am ajuns în cameră, am făcut un duș la minut și am căzut lată… trecuseră aproape 20 de ore de drum, dar mă găseau în sudul Franței.
 
Acesta a fost începutul unui capitol frumos din viața mea, din păcate puțin cam scurt, dat foarte intens. A urmat Parisul și… restul e poveste (vezi secțiunea Franța din blog). Nu aș schimba nimic din acea perioadă, ba poate că da… aș face cumva să rămân mai mult :)
 
De atunci, am două vise care, deși acum nu-mi mai par cele mai firești lucruri din lume, știu că se vor întâmpla cândva. Vreau să ajung în sud lângă Montpellier, la Palavas les Flots, unde să stau măcar o săptămână, în vacanță, penrtu că este cea mai cochetă și minunată stațiune unde am ajuns până acum. Acolo m-am îndrăgostit de mare (eu nu eram chiar un fan number one). Și mai vreau să ajung de câteva ori la Paris unde să stau diverse perioade (sună bine, nu?), să-l văd în fiecare anotimp, să petrec zile ploioase la Paris și zile cu soare dogoritor în care să lenevesc într-una din grădinile superbe de pe malul Senei.
 
Vorba lui Eugen Simion din jurnalul său parizian: „Există un timp al trăirii și un timp al mărturisirii…”
 

Joe Dassin -Si tu t’appelles melancolie
Asculta mai multe audio diverse