S-a întâmplat să-l cunosc pe Florin Șerban, regizorul acestui film la un fel de conferință organizată la UBB prin aprilie. Se face că regizorul a fost înainte filosof, absolvent al facultății de Filosofie la Cluj. Așa că numai bine s-a desfășurat la Cluj promovarea acestui film. Mi-ar fi plăcut să fi apucat să-l văd până la întâlnirea cu regizorul, dar nu a fost să fie.
Filmul, pot să spun că mi-a plăcut, deși am început să-l urmăresc sceptică. Cunoșteam oarecum acțiunea, vroiam doar să văd cum a fost ea redată. Povestea e una de peniteciar, dar e o poveste atipică pentru tot ce am mai văzut pe această temă. Personajul principal este genul de “erou” la limita dintre etic și afectiv, un băiat destul de straniu, dar care pare suficient de normal ca să trezească compasiune și să facă spectatorul să fie pe toată durata filmului de parte lui. Personajul principal feminin este o studentă la psihologie, un pic dark, dar în adâncul inimii luminoasă și înțelegătoare. Personajele s-au completat fericit.
Punctele tari ale filmului au fost clar, actorii deținuți, adică niște tipi care “fluieraseră cândva în Biserică ” și acuma stăteau la închisoare. Apoi faptul că s-au folosit doar doi actori cunoscuți, doar doi profesioniști, Clara Vodă și Mihai Constantin a fost curajos și în același timp savuros pentru că diferențele s-au văzut. Între hilar și tragic, filmul s-a încadrat perfect în acea categorie de filme ale noului val de regizori români care cu ceva bani și cu un bagaj solid de cunoștințe pot crea adevătate comori.
Îl recomand oricui, poate fi o experineță înteresantă…