Filme, pe scurt

Din lipsă de timp și de chef înșir câteva filme pe care le-am văzut în ultima vreme așa “printre picățele” (adică de pe la Paști încoace, dar nu am scris despre ele).

Crash Kids

Văzut la Pro TV cam de vreo două luni, probabil am zăcut în pat că altfel nu-mi explic cum de am văzut un film de zi (căci a fost dat ziua) la TV. Mai mult ca sigur amatorii genului Fast and Furious îl vor aprecia. E în germană, e cu teenager-și și muuuută acține.

Murder with mirrors

Un film după o carte de Agatha Christie, din seria cu Miss Marple, dar cu siguranță cartea o fi mult mai bună ca filmul pe care l-am găsit anost și destul de slab. Dar măcar mi-a adus aminte de crimele pe care le rezolva Perry Maison, iar Acasa Tv le dădea în fiecare joi de la ora 22… cam acu’ 10 ani :D

Eye for an Eye

Văzut jumate la Ineu într-o noapte în care nu am avut somn deși a doua zi trebuia să mă trezesc la 5 să plec spre Cluj, iar cealaltă jumate văzut la Cluj după ce Vulpitza m-a luminat ce film era că eu nu-l găseam nicicum. Eh… a fost OK, dar nimic mai mult decât o dramă tipic americană.

Julie and Julia

A fost un film delicious, fără să fac nicio aluzie la faptul că a fost un film despre mâncare. Personajul jucat de Maryl Streep nu mi-a plăcut chiar dacă de critici el a fost foarte apreciat. În mod cert mi-au plăcut fazele comice și faptul că fata aia tânără, adică Julie și-a făcut blog culinar. Dar tot Hădean e mai tare :)

Entre les Murs

Un film pe care toți, dar absolut toți profesorii trebuie să-l vadă. Un document despre cum ar trebui să fie un profesor și despre cum nu ar trebui să creadă toți profii de pe la noi că elevii sunt nesimțiți. Mi-a plăcut foarte mult, prea mult poate. M-am regăsit în unele aspecte și mi-am regăsit (foștii) colegii în altele. Foarte natural.

Choke

O prostie pe care am văzut-o într-o zi în care a plouat de mama focului, era sărbătoare, eram arsă de soare, cu semi insolație și febră musculară și tot ce am dorit a fost să petrec o după-amiază în vârful patului. Filmul trebuia să fie comic, dar nu a reușit să fie decât hilar. Not quite my tipe.