Numele trandafirului

Titlu: Numele trandafirului
Autor: Umberto Eco
Traducere: Florin Chirițescu
Editura: Poliron, București, 2002
Prefață: Horia Roman Patapievici
Nr. pagini: 434 (format mare)
Împrumut BCU Lucian Blaga
Nota: 10
 
Am crezut că mă voi chinui cu această carte pentru că am plecat la drum cu niște preconcepții nasoale, care „slavă Domnului” mi-au fost rapid desfințate și astfel că am putut să mă bucur la maxim încă de la început de această „costrucție epică” de excepție.
 
Nu vreau să spun cuvinte mari și nici să ridic în slăvi ceva ce în mod normal nu ar merita, dar se face că Numele Trandafirului m-a acaparat mult peste ce am crezut eu că mă va acapara, așa că nu-mi rămâne decât să vă spun că e unul dintre cele mai bune romane pe care am avut ocazia să le citesc.
 
Combinația dintre romanul polițist și cel „ascetic” (dacă așa ceva o fi existând) s-au întâlnit într-o fericită poveste despre niște crime oribile care se petrec într-o mănăstire benedictină de secol XIV. Din start ceva nu se potrivește în poveste și din start acțiunea romanului te prinde și nu te mail lasă. De ce? Pentru că Eco are darul de a amplifica fiecare gest al personajelor și de a transforma cadrul acțiunii în ceva atât de intrigant și de interesant că nu știi mai întâi la ce să fii atent și ce să nu-ți scape. Ce mai… m-a cucerit.
 
Guglielmo și ajutorul său Adso sosesc la mănăstire să elucideze aceste crime, să le descifreze cu un ochi din exterior, dar tot ce pare la prima vedere într-un anume fel devine în scurt timp cu totul altceva, și asta deoarece mănăstirea (abația) este un loc extrem de misterios și de „încurcat”. Personajele sunt diverse tipologii de călugări, care numai supușii Domnului nu par a fi, iar regulile lăcașului par cel puțin stranii.
 
Acțiunea se petrece pe parcursul a 7 zile, din ziua în care Guglielmo și Adso ajung la mănăstire și până în momentul în care se descifrează cheia crimelor de la abație. Zilele acestea însă sunt foarte pline și cu răsturnări de situație nemaipomenite, palpitante și care nu-i pune la treaba numai pe ce doi călugări investigatori ci și pe fiecare cititor în parte (asta mi-a plăcut la nebunie). Evident că nu pot să vă povestesc cele 7 zile pentru că nu aș putea să vă spun decât întâmplările exacte, ceea ce ar face să distrug plăcerea acestei cărți celor care nu au citit-o încă, dar…
 
… pot să vă spun mai multe despre ce am trăit eu citind-o. În primul rând mi-a atins multe coarde sensibile printre care și cea despre credință/necredință (sorry, mă bântuie, ce să fac?). Apoi m-a făcut să înțeleg că există atâtea căi spre Dumnezeu, mai multe decât poate găsim prin Biblie, iar în ultimul rând mi-a demonstrat că unii călugări sunt atât de inteligenți și de amuzanți că m-a făcut să-i privesc cu alți ochi (în general mă cam sperie când îi văd pe la mănăstiri). Mi-am notat o grămadă de replici „delicioase”, mi-am scris multe vorbe de „duh” și am recitit pasaje întregi care-mi păreau de nota 20, Eco a scris admirabil, nu am mai citit ceva de la el ca să pot spune că s-a autodepășit, dar inițial așa am vrut să spun… fără să am altă experiență.
 
În principiu multe sentimente se regăsec în carte, multe și alambicate, trebuie dibuite printre rânduri (iubesc să fac asta), trebuie luate și recompuse, sau cel puțin reflectat asupra lor ca să le pricepi în profunzime. De exemplu „frica” a fost atât de frumos expusă că mi-am însușit citatele respective ca și vorbe de căpătâi: Teme-te de cei pe care nu-i poți iubi sau Întotdeauna e mai bine ca celui ce ne înspiră teamă să-i fie mai teamă decât nouă și cea mai cea: Nimic mai mult nu dă curaj ca și frica altuia.
 
Mi-a plăcut de asemenea foarte tare și ideea de labirint creat de Eco, nu l-am întâlnit așa de bine expus până la el: Dintr-un labirint se iese numai cu ajutor dinafară. De unde legile dinafară sunt egale cu legile dinăuntru sau Ce frumoasă ar fi lumea dacă ar exista o regulă după care să cutreieri prin labirinturi s. a. m. d.
 
Adso mi-a devenit prieten, nu se putea astfel, iar Guglielmo probabil sfătuitorul pe care mi l-aș dori, relația lor e specială, unul învață de la celălalt chiar dacă în mod normal Adso e ucenicul, Guglielmo a înțeles că și dascălul poate fi depășit și trebuie să aibă undeva un sprijin. Fără oricare din cele două personaje romanul ar fi fost schiop, și asta mi-a plăcut, indispensabilitatea unui personaj. De departe dialogul romanului a fost următorul:
– Să fur? (Adso)
– Să împrumuți, întru slava Domnului. (Guglielmo) :))
 
Îl recomand cu căldură și vă rog eu, treceți de faptul că e un roman „cărămidă”… nu e decât o cărămidă care va consolida construcția interioară a fiecărui cititor.

11 comentarii pentru “Numele trandafirului

  1. Si mie mi-a placut mult cartea, o recomand cu caldura. Cand am terminat-o, am trait finalul cu atata intensitate, incat in noaptea respectiva l-am si visat. Citind acum recenzia ta, parca as mai citi-o inca o data, caci asta s-a intamplat cu multi ani in urma happy

  2. eu zic ca o voi reciti…
    si sper sa o fac cat de curand…dupa licenta probabillaughinglaughing

    f faina recenzia….

  3. Si mie mi-a placut mult cartea si e un bun inceput pentru Eco. happy Eu cand am inceput sa o citesc unul din prietenii mei mi-a vazut cartea si a inceput sa imi tina teoria chibritului despre faptul ca e grea cartea si ca mai bine nu o citesc. L-am lasat sa vb si mi-am vazut de citit si mi-a placut ce am citit.
    Dar si mai mult decat Numele trandafirului mi-a placut Pendulul lui Faucoult! happy

  4. Eu am citit-o intr-o noapte , cap-coada…ca nu am putut sa o las din mana…ma prinsese de mi-a zburat somnul definitiv… excelent roman , adevarat!
    Mi-a placut si filmul , chiar mi-a placut , e destul de aproape scenariul filmului de textul cartii si in plus in rolul principal joaca Sean Connery…care se numara printre actorii mei favoriti laughing

  5. @Mirwoona: și eu am trăit la maxim finalul, a fost ceva de genul, cu sufletul la gură happy

    @Monica: la bătrânețe o s-o recitesc și eu, până atunci nu cred, mai vreau să citesc și altceva de la Eco happy

    @Cinabru: mulțumesc de apreciere happy

    @Oana: sigur Pendulul lui Faucoult va fi următoarea de la el happy

    @Ana: ooo, într-o noapte cap-coadă, e o realizare… felicitări, filmul nu l-am văzut, dar mersi că mi-ai amintit de el.

  6. Da , Bia…intr-o noapte…La fel am patit si cu "Codul lui DaVinci",o noapte mi-a lua sa o termin.
    Cauta filmul , cred ca o sa iti placa.

  7. Da, da, da…
    Este si pentru mine una dintre cele mai frumoase carti citite vreodata.
    Am trecut peste faptul ca este "caramida" prin forta imprejurarilor: nu aveam nici propriul exemplar, nici vreo biblioteca prin preajma, asa ca…am scos cartea la imprimanta pe coli A4.

  8. sau putem sa tacem… cred ca merita urmata la foarte putin timp de insula din ziua de ieri, mai ales pentru cei care iubesc marea

  9. @Ea: uite că eu nu o am din păcate în biblioteca mea, dar o voi cumpăra cu proxima ocazie happy

    @Ana: pfff… nici Codul lui DaVinci nu l-am citit big grin
    O sa caut filmul happy

    @Jovi: cât de taaare!!! și eu am pățit să trebuiască să xeroxez cărți dar chiar să scot la imprimată, nu… încă happy

    @armin79: fain, mersi de recomandare happy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.