Dezonorată


Titlu: Dezonorată
Autor: Mukhtar Mai
Editura: All, 2009
Preț: 15 lei în Librăria Humanitas
Nr.pag: 144
Citită în martie 2010
Nota: 9/10
 
Cred că am o slăbiciune pentru aceste așa zice “cărți adevărate” de la All. După ce toamna trecută am citit pe nerăsuflate trilogia Corinei Hofmann mi-am plănuit să citesc toată această colecție. Știu că unele cărți, cum a fost de pildă “Revedere în Barsaloi” a C. Hofmann nu se ridică la așteptările mele, sunt scrise prost și se vede la o poștă amatorismul, dar cu toate acestea au ceva ce mă atrag. Se poate ca acel ceva să fie tocmai “umanul”, poveștile sunt cu mult prea reale, sunt relatări ale unor fapte adevărate redate cosmetizat. Asta îmi place și atunci nu caut “talentul” ci scopul unei astfel de cărți. Iar scopul este de fiecare dată “exepriența”, trăiești o a altă exepriență, care cu cât este mai reală cu atât mi-e mai apropiată.
 
Cartea pakistanezei Mukhtar (Bibi) Mai este o relatarea înfiorătoare a unei femei tinere în vârstă de 28 de ani care este supusă unui chin groaznic în momentul în care este “condamnată” la violul în grup. Ea nu a săvârșit niciun păcat capital pentru a primi așa o pedeapsă, ba mai mult nu făcuse chiar nimic pentru orice fel de condamnare, dar fratele ei mai mic “fusese văzut” stând de vorbă cu o tânără care aparținea altui “clan”. “Sfatul satului” se adună și dictează un astfel de verdict. Femeia este violată de 4 bărbați aparținând clanului advers, iar apoi este aruncată în stradă în vazul tuturor. La toată acestă scenă asistă și tatăl și fratele său mai mare fără să li se permită să intervină.
 
În acest moment viața tinerei femei ar fi trebuit să fie terminată, toată lumea așteptându-se ca după așa ceva femeia să ajungă la sinucidere. Umilită și fără nicio altă șansă în societate, fără să știe să scrie sau să citească, ea preda copiilor din sat Coranul așa cum îl învățase din auzite, dar după acest tragic eveniment era evident că nu-i mai era permis să-și câștige pâine în acest fel.
 
După zile întregi în care nu a mâncat nimic și nici nu a ieșit din coliba sa, Mukhtar se trezește într-o dimineața cu gândul că trebuie să se facă dreptate. Și asta nu prin violența ei ci prin înfruntarea pe cale legală a celor vinovați. Dorința ei este ca odată dreptatea ajunsă în satul lor, drepturile omului să fie respectate și femeile să aibă parte de o educație minimă. Astfel că prin curajul ei, prin declarațiile ei, cazul ajunge să fie mediatizat, iar ea dintr-o “scursură” a societății să ajungă un om de referință. Mulți alții oripilați de “apucăturile” altor culturi sar în ajutorul femeii și astfel cei de la organizațiile pentru drepturile omului fac tot posibilul ca “agresorii” să primească pedeapsa cuvenită, iar ea devine un simbol împotriva violențelor.
 
Interesant este faptul că ea nu fuge din satul ei, deși ar fi putut face aste lucru ci militează pentru construirea unei școli de fete, pentru că era de părere că numai prin educație oamenii pot deveni mai civilizați și numai prin educație violențele ar putea fi stopate. Numai așa considera că omul va ajunge să-și cunoască drepturile și va putea lupta pentru ele.
 
Nu poți spune că o astfel de carte îți place la modul la care ți-ar putea plăcea o carte de ficțiune, dar în același timp o poveste adevărată despre cum poți să te întorci la viață după ce ai zăcut în prăpastie și pe deasupra să-i mai ajuți și pe alții mi se pare remarcabilă.

6 comentarii

  1. Tot din aceeasi colectie de la All iti recomand "Maritata cu un beduin" autor Marguerite van Geldermalsen sau "Anticarul din Kabul" de Asne Seierstad. Dar si Rao are un inceput de colectie "carte-document", din care am citit pe nerasuflate "Arsa de vie" de Suad, sau "Maritata cu forta", Leila.

  2. @vulpitza: va fi o experiență interesanta să o citești :)

    @Monica: merită, e altceva în materie de cărți, aceste cărți "adevărate" oripilează și încântă în același timp.

    @armin: să ne povestești după…

    @Handmade: pe cele două de la ALL le am și urmează a fi citite, cele de la Rao nu le am, dar am auzit de ele, mersi :*

Dă-i un răspuns lui handmade.in.covasna Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.