Am scos capul din bârlog

Prima dată pe 20 martie la fost la Tarnița, foarte aproape de Cluj, dar noi n-am mai fost niciodată așa că am savurat la maxim locul și am zis că după ce dă colțul ierbii ieșim (nu la păscut) la un grătar și o bălăceală în lac. De data asta nu am stat mult, am luat numai puțin aer și ne-am făcut planuri :)

Ieșirea asta a fost suficientă să ne deschidă apetitul pentru drumeție la început de primăvară, așa că de Florii, dacă tot a fost sărbătoare și vreme cât de cât bună (cel puțin sâmbătă) am plecat spre alte locuri relativ apropiate pe care nu le-am vizitat. Astfel că am ajuns în sfârșit la Sarmizegetusa Regia (da, acolo unde probabil ați fost toți prin tabere, mai puțin eu). Prima oprire a fost la Densuș unde ne-am întâlnit cu prietenii de la Timișoara (cam pe la jumatea drumului dintre TM și CJ) și am vizitat una dintre cele mai vechi biserici din România unde se oficiază slujbe. Biserica poartă hramul Sfântului Nicolaie și este construită pe locul unui fost altar roman (inițial dac) cu materiale aduse de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Locul este deosebit de frumos și de îngrijit, iar interiorul lăcașului de cult foarte interesant, picturile înfățișându-l pe Iisus în straie populare românești.

De aici a început drumul puțin aventuros, căci deși deținători ai unui GPS, ne-am rătăcit pe coclauri și abia după ce am mers pe un drum greșit o jumătate de ceas, după ce am trecut un deal cu serpentine mai ceva ca la Poiana Brașov, după ce am traversat tot cătunul Grădiștea Muncelului și am văzut niște copii care efectiv se jucau cu „curu’n praf”, am ajuns la drumul ce duce spre Sarmizegetusa Regia. Nu detaliez despre cât de puțin pus în valoare e locul pentru că a scris Clau pe Starlog deja, dar oricum dezolante locuri, m-am gândit sincer la oamenii care trăiesc pe acolo.

Sarmizegetusa Regia a fost capitala statului dac de la Burebista la Decebal. Înafara zidurilor cetății care încă mai există mai pot fi vizitate sanctuarele și calendarele. Practic acesta este punctul de atracție al cetății, leagănul culturii dace. Mi-a plăcut mult, recunosc chiar faptul că m-a încercat un sentiment reconfortant de liniște și bine. Poate chiar atunci nu am înțeles exact unde mă aflam, dar odată plecată de acolo din creierii munților (foarte bine așezată cetatea, 3 km am mers pe jos urcând muntele) am realizat că era probabil pentru prima dată când călcasem exact în teritoriul sacru al strămoșilor noștrii.

Vizita la Sarmizegetusa Regia nu ne-a mai lăsat loc de altceva în ziua de sâmbătă, astfel că am pornit să ne cazăm la Deva, pentru că a doua zi dimineața urma să plecăm spre Hunedoara să vedem Castelul Corvinilor. După un apus absolut minunat pris la Orăstie (am prin unul asemănător vara trecută când ne întorceam de la mare, și tot la Orăsție, pe același drum), am ajuns la Deva. Vă recomand călduros dacă treceți pin zonă cazarea la Motel Maestro, foarte frumos, curat, personal amabil, prețuri decente. Trebuie doar să treceți peste faptul că motelul se află în zona gării, iar noaptea se poate să mai auziți câte un tren. Eu cu antrenamentul de la Ineu, nu am auzit evident niciunul :)

Duminică a fost muuuult mai rece decăt sâmbătă, dar aveam în plan Castelul. Vreau să ajung pe aici cam de anul trecut și abia acum i-a venit rândul. Situat în municipiul Hunedoara, Castelul Corvinilor este o construcție impunătoare ridicată de Iancu de Hunedoara. În prezent se află în plină restaurare în exterior, iar în interior a fost deja transformat în mare parte în muzeu. Intrarea este 8 lei/personană și 5 lei taxa foto care chiar merită luată. Deși pe internet pozele prezintă un castel aproape mai frumos decât cel de la Bran, în realitate mie nu mi s-a părut să fie, însă cu siguranță este cel mai mare și frumos castel din zonă.

Cam așa am ieșit noi din bârlog, dar nu vreau să închei fără să vă spun că înainte să pornim spre casele noastre am mâncar în Hunedoara o pizza execelentă la Johnny. Chiar nu m-am așteptat să găsim așa ceva mai ales că eram undeva în zona pieței Obor, un loc nu foarte „drăguț” ca să spun așa… însă pizza aia e comporabilă cu cea de la 5 Colțuri din Arad sau cea de la Milanese de la Florești și asta e mare lucru.