Prințipurile mele…

…Transilvania-Brasov la 24 mai “Printipurile noastre pentru reformarea patriei” … vă amintiți? Eu nu prea am reținut din păcate datele astea, deși la ce profesori de istorie am avut la vremea aia le visam și chiar îmi plăceau…

Din două locuri mi-a venit o leapșă înaltă în grad, de dificultate și deși am mai făcut ceva asemănător, “Decalogul personal” după O. Paler, îi dau curs sub o altă formă și acesteia de la Evergreen și LiaRebela Simpatică.

Cică principiile mele de viață (după care mă ghidez), de data asta le scriu chiar pe alea pe care le fac, nu și pe care ar trebui să le fac:

1. Nu fac rău nimănui, astfel că aștept să nu mi se facă nici mie (aștept degeaba).

2. Încerc să nu pierd vremea (nu stau degeaba că degeaba stau), așa că și în cea mai mare plictiseală încerc să găsesc ceva constructiv. Poate nu găsesc de fiecare dată, dar încerc…

3. Îmi iubesc persoanele apropiate fără să mă mai gândesc cât de reciproc e sentimentul, sunt convinsă că e fără să mai verific, iar de-ar fi s-o “mușc”, măcar aș mușca-o dintr-un sentiment nobil nedisimulat.

4. Îmi fac planuri care poate nu vor ieși, dar ele deja lucrate în mintea mea sunt ca pe jumate realizate, nu te costă nimic să visezi, iar visele chiar nu sunt puse în practică, măcar te fac mai creativ.

5. Greșesc de multe ori și mi se spune că nu recunosc… poate nu de fiecare dată recunosc față de “public”, dar față de mine recunosc de fiecare dată, adică nu mă mint singură.

6. Încerc să mă detașez de supărări, de lucruri nasoale, de adevăruri greu de suportat, încerc, încerc, încerc… tot încerc, să știți că nu mă opresc.

7. Ce s-a întâmplat s-a întâmplat, accept… ce am de demonstrat se află în fața mea (asta e dintr-o carte despre care nu v-am povestit încă), dar pe bune, “asta e”… e vorbă mare.

8. Profit de orice ocazie de a face ce-mi place (carte, film, prieteni, familie, călătorii, un ceai bun, un somn bun, un om bun, un sentiment bun, o mâncare bună, o discuție bună, etc).

9. Învăț, e un proces pe care îl voi face toată viața, probabil și din propria moarte o să învăț ceva :D

10. Trăiesc, nu ca Zorba, nu ca Maica Tereza, nu ca M.J, trăiesc ca și mine și dacă mă împac cu asta probabil o să fiu și fericită…

Măi, nu o dau nominal, dar fiecare e liber să-și scrie “prințipurile” și să-mi dea de știre să citesc :)

Cultură și Cunoștință


În martie 1920, aflat la Cluj-Napoca, Blaga notează ca prefaţare la Cultură şi cunoştinţă:

“S-a spus că vremea noastră e destul de coaptă şi de bătrână pentru ca să se poată crea o filosofie a istoriei, mai restrâns a culturii. Noi credem că istoria e destul de veche ca să putem privi chiar şi creaţiile cunoaşterii sub unghiul de vedere al acestei filosofii” .

Foarte bine documentată şi argumentată, teza de doctorat a lui Lucian Blaga concentrează mai multe elemente definitorii ale gândirii blagiene, autorul merge de la Ideile şi variabilitatea lor funcţională, la Legea valorilor Maxime şi Problema ştiinţifică. Deoarece consideră problema cunoştinţei ca privită dintr-un punct de vedere prea general şi dorindu-şi o teorie a cunoaşterii peste adevărul şi falsul lucrurilor, Lucian Blaga îşi exprimă vădit intenţia realizării unei sinteze de proporţii în ceea ce priveşte cunoştinţa şi valenţele ei culturale. Se întreabă:

„Teoria cunoştinţei […] n-am putea-o îmbogăţi cu o metodă mai puţin încercată: cu cea culturală?” .

Încă de foarte timpuriu, Lucian Blaga a început treptat să-şi consolideze poziţia de gânditor al lumii, întrebându-se mereu, dacă este posibil oare să devii o personalitate înainte de a fi om cu tot ce implică asta: natură, patimă, luptă şi dorinţă. În scrisorile trimise Corneliei Brediceanu, Lucian Blaga îşi exprimă credinţa că îşi modelează viitorul în concordanţă cu concepţiile personale despre lume. În aceste coordonate se conturează preocuparea lui Blaga pentru problema istoriei, subiect care va fi îndelung dezbătut în toată opera sa filosofică. Deoarece el spune că

„omul simte nevoia să lămurească diferite lucruri” .

Din această dorinţă a omului se nasc ideile pe care autorul le numeşte metaforic organe ce corespund nevoilor sufleteşti, care privite din perspectiva filosofiei istoriei, se îndreaptă în două direcţii:

„Deoparte se crede că fenomenele istorice sunt stăpânite de legi asemenea celor ale ştiinţei naturale, iar de cealaltă parte se tăgăduiesc legile. Unii presupun că istoria se repetă, alţii – că istoria e ireversibilă, o continuă creaţiune în fiecare stadiu, unică, individuală şi nouă” .

Blaga a stăruit că această problemă îl interesează numai pentru că se referă la dezvoltarea culturii, punctul central al tezei sale, şi, dacă se observă că ar exista fenomene care se repetă sau că în desfăşurarea ideilor există nişte reguli, atunci ar fi putut spune că există legi şi în istorie. Dacă dimpotrivă toate cele enumerate mai sus nu se întâmplă, atunci se poate exclude existenţa legilor în istorie. Cu aceste concepte a lucrat Blaga teza de doctorat, punându-ne în faţa unui studiu filosofic riguros, o lucrare completă despre cultură şi creaţiile cunoştinţei:

„Creaţiunile cunoştinţei iau parte la procesul prin care trec toate creaţiunile culturale fără deosebire. La o teorie definitivă a ideilor îşi dă contribuţia şi filosofia istoriei. Teoria cunoştinţei e în parte un capitol al filosofiei istoriei sau mai restrâns al filosofiei culturale” .