Blog Rol de Oscar.

Săptămâna trecută am primit de la Rontziki o leapșă foarte grea, așa de grea că toată săptămâna m-am gândit ce și cum să scriu, cui să distribui roluri din filme și mai ales ce roluri s-ar potrivi unora de prin blogroll-ul meu.

Noh… după casting, regizorul s-a oprit asupra următoarei distribuții (numai roluri de Oscar):

Rontziki, Marion Cotillard – La Vie en Rose as Édith Piaf.

Tomata, Winona Ryder – Little Women as Jo March .

Vulpitza, Audrey Hepburn – Breakfast at Tiffany’s as Holly Golightly.

Evergreen, Gwyneth Paltrow – Shakespeare in Love as Viola De Lesseps/Thomas Kent.

Lia, Elisabeth Shue – Leaving Las Vegas as Sera.

Ana Maria, Julia Roberts – Erin Brockovich as Erin Brockovich.

Miruna, Debra Winger – An Officer and a Gentleman as Paula Pokrifki.

Nico, Reese Witherspoon – Walk the Line as June Carter.

Nicole, Juliette Binoche – Chocolat as Vianne Rocher.

Luci, Nicolas Cage – Leaving Las Vegas as Ben Sanderson.

Bogdan, Johnny Depp – Finding Neverland as Sir James Matthew Barrie.

Imperator, Tom Hanks – Cast Away as Chuck Noland.

Nu știu cât de tare v-ați identificat cu actorii și personajele, dar odată distribuiți trebuie să faceți și voi casting mai departe… succes, că nu-i treabă ușoară… (nu puteam găsi 50 de roluri, așa că, să mă scuze cei care nu au fost aleși la castingul acesta, le doresc succes și ne vedem la castigul următor) happy

Happy 27, baby !!!


Pentru Clau, La mulți ani!

Și uite așa rămân eu fără cuvinte când trebuie să le „scriu” pe alea mari… oricum, baby tu știi… mulțumesc pentru tot, dar cel mai mult pentru fiecare clipă happy

De fapt, azi punem lumânările în pizza, o stropim cu Cola din belșug… și apoi (dacă mai încape) servim și o tărtă cu căpșuni (că nu ne plac alea cu creme multe). Și ca s-o facem lată ne apucăm de pictat sistemul solar (asta ca să nu aibă soarta modulului lunar) laughing

Discobolul


… din volumul de Aforisme al lui Lucian Blaga.

Mai urmează: Elanul insulei, Ceasornicul de nisip și Din Duhul eresului.

Dialog de legendă. Un copil m-a întrebat: oare viermii care ne mănâncă în mormânt fac și ei mătasă?
După oarecare ezitare am răspuns: Depinde!”

Cea ma stranie întâlnire. Glasul propriu, dacă ni-l auzim cum ni-l aud ceilalți, ni s-ar părea cu totul străin. Când auzim glasul nostru pe o placă de gramofon, nu-l recunoaștem. Să nu fie oare la fel și cu sufletul nostru? Dacă ni s-ar da posibilitatea să-l întâlnim, sufletul nostru ni s-ar părea atât de străin, că nici nu ne-am opri ca să-l privim.”

Ah, simbolurile. Steagul este un simbol lamentabil: fălfâie după cum bate vântul.”

Mutilarea Universului. Prin ce ar putea să fie mutilat Universul?
Prin moartea înainte de vreme a unui om pe cale de a plăsmui un Univers al său.”

Cu penele altuia: Cu penele altuia te poți împodobi dar nu poți zbura. Acest lucru nu-l prea știu oamenii, dar îl știu păsările.”

Măreție fără efort. Ceea ce mă uimește totdeauna la un răsărit de soare este ușurința magnifică cu care se face, totală lipsă a efortului. Și totuși, prin ceea ce are loc se schimbă fața lumii.”

Discobolul. Discul solar se vede încă înainte de a răsări. Discul solar se vede câtva timp și după ce apune.
Fizica lămurește perfect acest fenomen. Privind însă lucrurile într-un fel mitic, totul se petrece ca și cum soarele și-ar arunca discul înaintea și-n urma sa.”

Coffee break

Eu nu beau cafea, deși îmi place mirosul (ador diminețile îmbibate cu mirosul ei) și mă mai ating de câte un cappuccino uneori (nu știu dacă se pune)… dar azi dimineață mi-am făcut un mix de cafea la ibric cu jumate de pliculeț de coffee chocolate, deci mă aștept să nu-mi fie somn prea curând big grin
Cine știe, poate că nu strică o cafea pe zi…

Podiumul olimpic la dans

Un concurs superb, sportivi extraordinari, dansuri perfecte, mișcări imposibile… Dar a fost noaptea canadienilor. Și m-am așteptat la asta happy

Aur: Tessa Virtue și Scott Moir (Canada)

Argint: Maryl Davis și Charlie White (USA)

Bronz: Oksana Domnina și Maxim Shabalin (Rusia)


Sper doar să nu se retragă canadienii după acest titlu, dansul pe gheață ar avea de câștigat enorm cu ei în competiții. Mi-au plăcut foarte mult și nu vreau să cred că au câștigat numai datorită faptului că au patinat la ei acasă winking

Sursa pozei.

La olimpiadă în India

V-am promis și povestea lui Costi, sper că nu v-am făcut să așteptați prea mult, povestea e interesantă, cu siguranță trăită ea a devenit pentru câștigătorul nostru o experiență de neuitat.

În octombrie 2007, am trăit una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa mea: călătoria în India, la Hyderabad. Ca ziarist, m-am alăturat delegaţiei române la Jocurile Mondiale Militare, o competiţie similară Jocurilor Olimpice, numai că participanţii sunt membri ai forţelor armate din lume. Am făcut escală în Amsterdam, unde am stat vreo cinci ore, aşa că am apucat să văd cât de cât oraşul, să mă plimb prin Red District şi să-mi fac o părere despre olandezi, despre stilul lor de viaţă şi civilizaţia atât de diferită faţă de ce e „la modă” în România. În fine, după Amsterdam, am avut zbor direct către Hyderabad, un oraş din centrul Indiei, cam al şaptelea din ţară ca număr de locuitori, vreo opt milioane. Am zburat aproximativ nouă ore, în avionul KLM ni s-a servit mâncare cu specific indian (brr, din start am zis că o să mor de foame), am mers de nu mai ştiu câte ori la toaletă (de altfel, se făcuse coadă) şi, după ce am aterizat, am avut impresia că am plonjat pe o altă planetă: feţele mi se păreau dubioase, hainele învechite, aeroportul îmbâcsit şi aglomerat, aerul irespirabil…

Ţi-aş putea povesti două zile despre sentimentul de pustietate pe care l-am trăit câteva minute bune, până când mi-am văzut geamantanul pe bandă. Am cam avut de aşteptat în aeroport, era o harababură de nedescris, lipsa de organizare mi se părea evidentă… În fine, am fost luaţi de un autobuz şi transportaţi către aşa-zisul „parc olimpic”. Am traversat oraşul, din câte am reuşit să disting în beznă, că era ora 3 noaptea. Am văzut clădiri prăbuşite şi cocioabe imediat lângă malluri şi complexe de birouri din sticlă şi oţel, oameni dormind în mijlocul străzii, maşinuţe ciudate, vaci şi tot tacâmul de specific indian. Au urmat vreo 10 zile incredibile, cu plimbări prin vecinătăţi, târguieli cu perle şi senzaţii pe care nu cred că o să le mai am vreodată (inclusiv nebunia de a lua un „tuc-tuc”, o ricşă, pe post de taxi, şi a mă plimba alături de un coleg prin oraş, fără să cunoaştem străzi sau locaţii. Ştiam doar că vrem la City Center, ăsta era un mall, iar indianul, care nu prea le bunghea pe engleză sau făcea pe prostul, ne-a dus prima dată în centrul oraşului.

Oricum, călătoria a fost super-ieftină pentru buzunarele noastre, adică de vreo patru dolari ne-a plimbat mai bine de jumătate de oră). Şi, ca să ajung şi la finalul grăbit al poveştii, ne-am întors tot prin Amsterdam, dar n-am mai avut timp să-l vizitez. Când am ajuns la Bucureşti, mă simţeam atât de special, de parcă făcusem ceva deosebit, înghiţisem viermi sau ceva de genul ăsta. Luând taxiul de la aeroport, mi-am amintit plimbările din Hyderabad şi m-a cuprins dorul de mizeria aceea din India. Interesant, nu? Trebuie să mergi acolo ca să simţi efectiv viaţa. La scurtă vreme, a început să mă doară ficatul şi n-am putut să nu mă gândesc că s-ar putea să fie ceva de la vaccinurile de dinaintea călătoriei sau de la vreun virus contractat în India. În timp, problemele acelea au dispărut şi acum trăiesc nostagia acelui drum. Şi mâine aş pleca din nou, chiar dacă zborul pare infinit de lung.

Le reamintesc celor doi câștigători să mă anunțe când primesc cărțile !!!

Miruna la porțile Saharei.


Așa cum am promis, în această duminică vă invit „în vacanță” prin publicarea celor două povești câștigătoare ale concursului „Câștigă o carte și vise noi”. Până vă beți cafeaua vă las să vă delectați cu povestea marii câștigătoate: Miruna.

„Fiecare calatorie este frumoasa in felul ei, insa cea mai inedita experienta de pana acum am avut-o cand am fost in Maroc. Pe langa curiozitatea pentru cultura musulmana, m-a atras si faptul ca Marocul iti da posibilitatea sa ajungi la portile Saharei, sa traiesti pentru o zi si o noapte asa cum traiesc chiar si astazi unele familii nomade de berberi.

Ce mi-a placut? Plimbarea prin intortocheata medina din Fez, strigarea muezinului la rugaciunea de pranz, sucul de portocale vandut de localnici baut in caldura amiazei in Jema El Fna, mirosul si fumul mancarii preparate in piata care se ridica deasupra Marrakech-ului sau un ceai de menta baut sub puzderia de stele intre dunele de nisip de la Merzouga sunt cu siguranta lucruri pentru care ma voi intoarce in Maroc. Cea mai cea a fost noaptea petrecuta in tabara de nomazi din mijlocul dunelor de nisip. Desi puteam dormi in corturi din par de camila, am ales sa ramanem afara sub cerul liber si sa numaram stelele cazatoare. In noaptea aceea mi-am pus cele mai multe dorinte din viata mea.

Am cantat, ne-am uitat la stele si ni s-a povestit despre cum se orienteaza berberii noaptea in desert. Am privit dintre dune cum soarele apune si luna rasare, adormind pe urma in linistea noptii racoroase de octombrie.


Am invatat ce inseamna credinta pentru unii oameni – Ghidul cu care am petrecut 4 zile se oprea de 3 ori pe zi la moschee pentru rugaciunile din timpul zilei (cu siguranta le facea si pe celelalte doua de dimineata si seara), ca un firicel de apa sustine o intreaga comunitate – oazele din Maroc sunt ca niste puncte verzi intr-un mare peisaj arid, am invatat sa spunem multumesc in limba berbera si am mai aflat ca oamenii pot invata sa comunice in alte limbi chiar daca nu le-au studiat – ghidul din desert, care crescuse pana la varsta de 7 ani intr-o tabara de nomazi, stia nu mai putin de 8 limbi, (printre care si japoneza), iar la final a prins cateva cuvinte si in romana. Exceptional”!

Mai pe seară când o să savurați ceaiul veți avea ocazia să vă delectați cu povestea din India, scrisă de ocupantul locului doi, Costi.