Paris jour 3, printre avioane și rachete

A treia zi din excursia noastră a fost mai atipică deoarece probabil pentru cei mai mulți vizitatori ai Parisului obiectivele noastre de sâmbăta trecută nu sunt de luat în seamă. Poate înafară de Sacre Coeur care aduce mulți turiști în Montmarte dornici de a vedea Parsiul de pe colină. Am auzit că cele mai frumoase apusuri de soare în Paris se văd de aici, dar cu toate acestea noi am ajuns acolo dimineața, căci de la hotelul nostru și până la basilică am făcut cam 15-20 de minute, iar apoi am vrut să terminăm cu asta căci aveam alte planuri.

De aici ne-am grăbit spre metrou, respectiv autobus pentru că aveam drum lung de făcut până în Burget la Muzeul Aerului și Spațiului, dar era unul din obiectivele clare ale lui Clau, așa că nu-l puteam rata. Interesant a fost că m-a acaparat și pe mine pentru că-mi dădusem seama că așa ceva nu prea vezi în fiecare zi, iar faptul că am și putut urca la bordul avioanelor mi s-a părut super. Cel puțin în Concorde altă șansă să intru nu mai văd. Apoi e și racheta Ariane și toate împreună în acel cadru dau un sentiment fain. Pentru mai multe detalii privind exponatele, evident citiți pe Starlog, Sâmbăta Științifică.

Dacă tot am fost acolo, sâmbătă am luat prânzul la restaurantul din incinta muzeului foarte sugestiv denumit L’Helice, unde prețurile au fost decente, clienți destul de mulți, iar mâncarea foarte bună. Eu am servit Ravioli en Foie Gras, care a fost foarte gustos și sațios chiar dacă se vede mică porția.

Bine, am luat și niște cartofi prăjiți de la Clau, care a servit ceva friptură de vită ce arăta senzațional și mi-a făcut poftă când am văzut ce rumen arăta tot la el în farfurie big grin

Cu burta plină am plecat către busul ce urma să ne ducă la Orașul Științelor și Industriilor care se află în Parcul Vilette și care a cărui centru de atracție este un cinematograf în formă de bilă/glob/sferă, care arată mișto de tot. Dar că să ajungem la el a trebuit să întrăm prin imensul complex full de oameni de toate vârstele care se jucau cu toate minunățiile alea de acolo. Aglomerația excesivă se datora și faptului că erau zilele porților deschise când intrarea era liberă și aveai acces gratuit în toate sălile. Un punct în plus, unul în minus.

Cam aici s-a terminat această zi, chiar dacă planul era să rămânem și la Planetarium. Am mai intrat prin diverse magazine că trebuia să-mi iau eu alți papuci că aia cu care venisem mă torturaseră destul big grin Apoi în cameră pentru un pic de odihnă în plus happy

2 comentarii pentru “Paris jour 3, printre avioane și rachete

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.