Am terminat de câteva zile cartea lui Eugen Simion “Timpul trăirii. Timpul mărturisirii”, jurnalul parizian de care am mai amintit pe aici. Dar până să ajung să scriu despre carte așa cum ar merita m-am oprit la pasajele despre Paris și recitindu-le (pentru că le-am notat pe cele care m-au fascinat) mi-am dat seama că Simion în anii lui parizieni a încercat din răsputeri să găsească definiția universal valabilă a acestui oraș care a creat în străinul din el o complexitate de sentimente.
Am avut impresia că uneori se măcina nefiind mulțumit de cuvintele pe le alesese și revenea mereu dând definițiilor alte valențe. S-ar putea să mă înșel, dar eu asta am simțit.
Am ales câteva dintre aceste “definiții” dacă pot totuși să le spun așa, despre care aș vrea să vă dați cu părera, iar cei care ați fost prin Paris să veniți cu definiția voastră, ar fi foarte interesant.
“Un univers fără capăt, ca o apă, întradevăr, ale cărei margini n-ajungi să le vezi.” (face referire și la cuvintele lui Balzac: “Parisul este un veritabil ocean.“)
“Parisul nu este niciodată pustiu… Noaptea orașul nu are timp de odihnă, nu poate să-și tragă sufletul. Pulsul lui este continuu, orașul ca și inima, trebuie să fie mereu treaz.”
“Parisul este triumful de piatră al rațiunii și fanteziei omului, Parisul este o realitate spirituală puternică, vie, în care trebuie să întri încet, singur ca într-o catedrală, fără ghid, fără duhovnic. Trebuie să te abandonezi curiozității și bucuriei tale.”
“Orașul te ia în primire, te trece printr-o mie de stări, și după ce a omorât în tine toate visurile îți oferă altele, în care poezia și mizeria, farmecul și violența, trăiesc într-un curios echilibru.”
“Acesta este Parisul: locul unde Universul și-a concentrat într-o uluitoare varietate splendorile și contradicțiile, spațiul în care omul se poate simți în egală măsură-prin singurătate și sărăcie-o ființă mizerabilă atârnată de un fir subțire, peste o prăpastie adâncă, dar și o ființă liberă, mândră de libertatea și demnitatea ei.“
P.S Cartea din care au fost extrase citatele a fost scrisă în anii ’70.