Viaţa pe un peron


„Viaţa pe un peron” este o carte metaforizată în întregime care vorbeşte despre încleştările din om în fiecare rând.
Un bărbat şi o femeie aşteaptă pe un peron să vină „trenurile” lor, în acesată aşteptare se desfăşoară poate cel mai sumbru scenariu despre viaţa cuiva cu temeri şi neputinţa de a le înfrunta. În mare proporţie autobiografică (sau cel puţin eu aşa am simţit-o), cartea lui Octavian Paler este o creaţie de valoare. Daniel Cristea-Enache spune în prefaţă că: „Viaţa pe un peron este un roman al angajării şi dezbaterii morale, cu întrebări fundamentale splendid formulate, şi răspunsuri din toată gama prin care individul se defineşte. Reacţionând într-un anumit fel, fugind sau rezistând, luptând sau colaborând, el e scăldat în oricare dintre aceste ipostaze în lumina rece a unei singurătăţi esenţiale.”
Până la urmă despre acestă singurătate este vorba, despre cum singur în faţa unui destin pe care îl poţi înfrunta dar nu o faci, viaţa se prăbuşeşte iar tu nu ai luat trenul potrivit.
Viaţa pe un peron la modul cel mai simplu se desfăşoară după un decalog inventat de autor, care funcţionează ca o filosofie de viaţă:

„Prima porunca: Sa astepti oricit.
A doua porunca: Sa astepti orice.
A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sint bune decit amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
A saptea porunca: Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
A opta porunca: Daca gindul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavind altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
A noua porunca: Binecuvinteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tirfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota.”

Mi-am dorit să citesc acestă carte din primul moment în care am auzit de ea, iar ieri când am terminat-o mi-am dat seama că am învâţat o lecţie atât de preţoasă despre viaţă cum nu mi-aş fi imaginat. În faţa fricii suntem ca nişte manguste imperfecte în faţa unei cobre şi ar trebui să ne comportăm ca atare pentru că mangusta chiar dacă ştie de neimunitatea sa, sare la gâtul cobrei cu aceeaşi ardoare. Sunt multe de învăţat dintr-o asemenea carte, e o viaţă de om în cele 250 de pagini. Sunt încă sub influenţa ei şi tot îmi spun că nu mai trebuie să scriu despre cărţi atât de „la cald”.
N.B. În timp ce citeam nu mi-am putut imagina decât gara de la Ineu, linia ferată ce trece prin spatele casei mele şi doi oameni în pardesie aşteptând trenul. Care tren?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.