Cadoul de ziua mea part I

Hmmm… da, știu că mai e o lună și jumătate până la ziua mea, dar uite că mi-am făcut un cadou pe care chiar îl consider de ziua mea, deci nu e doar vorbărie ca să primesc acceptul lui Clau :D
Lucrurile stau în felul următor: pentru mine un cadou = ceva ce în mod normal nu ți-ai cumpăra, dar care acolo în inima ta, în suflețelul tău îți dorești de nu mai poți, iar cineva care știe asta ți-l cumpără și ți-l face “cadou”. Bine, dar având în vedere că nimeni aaltcineva nu știe mai bine sau cel puțin la fel de bine ca mine ce îmi doresc eu acolo de nu mai pot, m-am gândit că cel care face cadoul anul acesta să fiu chiar eu. Normal că odată cu gaura din bugetul familiei, am avut nevoie de aprobarea lui Clau, care simțindu-se cu musca pe căciulă din cauza diverselor comenzi de pe Amazon (adică și-a făcut cadouri tot anul, cu acceptul meu evident), a zis ceva de genul “sigur, cum vrei tu, ce vrei tu, vezi să ne mai râmână bani de pâine” :P
Zis și făcut. Profitând de niște superoferte de pe Librărie.net, nebuna, adică eu, a dat peste 200 de lei pe niște… CĂRȚI, dar nu orice fel de cărți ca să fiu bine înțeleasă ci niște cărți de care abia mă puteam despărți când intram într-o librărie sau ajungeam la standurile cu cărți prin Cora, Carrefour sau Auchan. Drumul nu a fost scurt spre obținerea carților dorite căci, evident la mine niciun drum nu e nici scurt și nici ușor. Întâi am făcut liste, apoi am comparat prețuri, după asta am verificat disponibilitatea lor în stoc (nu de alta, dar doream să le aibă pe toate și să vină într-un singur colet, dacă-i bal, bal să fie, nu?), iar abia după ceva vreme pierdută pe site-uri m-am decis la care renunț și pe care le comand (pentru că da, lista era puțin mai lungă dar am zis să nu exagerez). Într-un final am făcut comanda sâmbătă seara pe la orele 20. Luni am primit mail că au trimis coletul, iar ieri am primit mesaj pe mobil că drăguța mea comandă a fost expediată și că în două zile mă pot prezenta la poștă chiar dacă nu am primit avizul.
Azi în drum spre casă am intrat la poștă să-mi încerc norocul, deși intuiția care de-o vreme dă semne de oboseală, azi mi-a zis că coletul meu a venit. Și așa a fost… cadoul a venit de la Librărie.net, care nu doar s-au dovedit a fi cei mai rapizi de până acum în onorarea comenzilor, dar au și plătit ei taxele poștale (deh…cică la comenzi peste 100 de lei, așa procedează, bine de știut).

Bun, deci cadoul:
1. Doamnelor și domnilor, Enciclopedia “1000 de destinații de vis” la care tânjeam de câțiva ani. E o carte superbă de 570 de pagini în format A4, editată de Editura Aquila. E piesa de rezistență a cadoului. Un fel de “Biblie” a călătorului virtual:))
2. Tot de la Aquila mi-am luat și “Ghidul complet Franța”, asta pentru că trebuia să cuprind și categoria “Poate plec”, dacă nu plec acum oricum sper să-mi fie de folos altcândva.
3. Prin Editura All, am făcut rost de cartea lui Emanuel Levy “Totul despre Oscar”, un studiu realizat odata cu a 75 a decernare a premiilor. O carte care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unei persoane care se trezea la 2 noaptea ca să vadă poate cel mai fastuos eveniment al filmului. Spun se trezea pentru că de vreo 2 ani niciun canal pe care abonamentul meu să-l cuprindă nu a difuzat această ceremonie :((
4. Nu se putea fără un pic de literatură așa că o altă carte după care plângeam a fost “Maestrul și Margareta” a lui Mihail Bulgakov. Abia aștept să o citesc chiar dacă am văzut că părerile despre ea sunt împărțite și nu toată lumea o laudă. Eu am ediția de la Humanitas, din Raftul Denisei.
5. J.D. Salinger “De veghe în lanul de secară”, care e o cărtiucă pe care ar fi trebuit să o citesc de mult, dar acum că e a mea nu mă mai împiedică nimic.

Noh, cam asta e… și am scris “Cadoul de ziua mea part I” nu pentru că mai am așteptări de cine știe ce cadouri în octombrie :P
dar…(tuse seacă, cu subânțeles) jur că voi mai scrie dacă voi mai primi ceva, orice :))
Mă duc acum prin “Destinațiile mele de vis”, povestesc la întoarcere :)