Trilogia Cunoașterii


În studiul introductiv la “Trilogia cunoaşterii”, Dorli Blaga spune: “Lucian Blaga a clădit, cum ştie el mai bine, cel mai monumental şi original sistem filosofic din gândirea românească. Gândul filosofic ca şi cel poetic – complementare şi interferente – au fost consubstanţiale firii sale intelectuale încă de la primele iluminări ale tânărului Blaga, fascinate de timpuriu atât de lumea aspră de ordine şi rigoare disciplinatoare a adevărurilor teoretice ca şi de cea mirifică, vitalizatoare de spirit a adevărurilor artistice.”

Lucian Blaga porneşte lucrarea în 1931 cu “Eonul Dogmatic”. Cu aceasta Blaga lămureşte existenţa dogmelor provenite sub idea unor formule din teologia creştină. Dar dacă în timp ce pentru teologi dogma este o formă de credinţă, pentru istorici ea este nimic altceva decât un fapt al trecutului. Mai interesant pare să fie dogma tratată din punct de vedere filosofic, pentru că atunci când nu a negat-o, filosofia a reuşit doar să falsifice dogma. Blaga spune atunci că în sens criticist şi nu sub un alt sens dogmele sunt “teze filosofice care depăşesc experienţa şi sunt acceptate fără un control critic al cunoaşterii.”

Blaga a mai pus în discuţia referitoare la dogmă şi “gândirea prelogică” deoarece este important să cunoaştem gândirea primitivă pentru a o înţelege pe cea creatoare de dogme. Blaga spune că primitivul confundă ceea ce noi deosebim şi deosebeşte ceea ce noi nu deosebim şi acest lucru se întâmplă deoarece “primitivul vede cauze unde noi, nu le căutăm şi nu întreabă de ce acolo unde noi avem nedumeriri cauzaliste. (…) Lumea spirituală a primitivului nu diferă de a noastră printr-o logică aparte ci prin concept de imagini.” Blaga doreşte să demonstreze că mintea primitivului se deosebeşte ce cea a civilizatului prin elemente fundamentale de conţinut şi nicidecum prin cele logice.

Din punct de vedere istoric, dogmatismul a avut un înţeles reacţionar. “Gânditorii elenişti şi moderni se întreabă de-o potrivă, care e sensul diferitelor culturi, care e scopul sau direcţia istoriei. Un accent amar pentru unii, de nădejde cerească pentru alţii, se pune pe fatalitatea istoriei. A existat atunci ca și astăzi sentimentul că ceva e pe sfârşite şi că ceva nou începe. Sentimental acela de sfârşit şi de început nu e un sentiment al unui oarecare sfârşit şi al unui oarecare început. E vorba de un sentiment de sfârşit de lume şi de un sentiment eonic de început de lume.

Doi ani mai târziu, în 1933 Lucian Blaga continuă “Trilogia Cunoaşterii” cu partea a doua “Cunoaşterea Luciferică”. Încă din “Eonul Dogmatic” Blaga ne-a familiarizat cu denumirile de “cunoaştere paradisiacă” şi “cunoaştere luciferică”, însă din introducerea la acest studiu autorul ne precizează pentru a nu ajunge la o confuzie, că problematica în cauză, ţine exclusiv de “teoria cunoaşterii” şi nu au nimic de-a face cu teritoriul religios. Cunoaşterea paradisiacă este cunoaşterea înţelegătoare care se caracterizează printr-o ataşare faţă de obiectul spre care este îndreptată. “Cunoaşterii paradisiace îi opunem, cu discuţii ireductibile, “cunoaşterea luciferică”. Cunoaşterea luciferică o vedem detaşându-se în chip aparte de obiect, fără a părăsi însă obiectul. (…) Obiectul cunoaşterii luciferice e întotdeauna un “mister”, un “mister” care pe de-o parte se arată prin semnale sale şi pe de altă parte se ascunde după semnele sale. (…)

Cunoaşterea luciferică produce o criză în obiect, “criză” în sensul unei despicări care răpeşte obiectului echilibrul lăuntric.” Cât despre “criza obiectului” Blaga este destul de explicit: criza obiectului = desprinderea în două: ceea ce se arată şi ceea ce se ascunde, aşa încât obiectul cunoaşterii e totdeauna aşezat la răscrucea a doauă lumi: a arătatului şi evident a ascunsului.

Lucian Blaga spune despre “Cunoaşterea luciferică” că “rostul acestui studiu a fost să evidenţieze prezenţa unei profunde discontinuităţi, mai mult a unei ireductibile polarități în cadrul cunoaşterii, cunoaşterea luciferică şi cunoaşterea paradisiacă au o serie de aspecte polar-analogice. (…) Am numit-o pe cea dintâi cunoaştere paradisiacă şi pe a două cunoaştere luciferică- în deplină cunoştinţă că ne găsim în faţa unor porţi dincolo de care începe mitul. În adevăr prin cunoaşterea paradisiacă ne simţim parcă în lumea graţiei, pe când prin cunoaşterea luciferică ne simţim părtaşi la nu ştim ce mare tragedie.”

1934 este şi anul în care Blaga îşi încheie “Trilogia Cunoaşterii” cu “Censura Transcedentală”. “Censura Transcedentală e act atemporal şi veşnic present al Marelui Anonim.” Avem de-a face aşadar în această problematică cu Marele Anonim. “De la teoria censurii transcedentale, deşi ea constituie defapt o metafizică a cunoaşterii, duc drumuri şi nu numai unul singur, sper o eventuală doctrină despre Marele Anonim. Doctrina despre Marele Anonim, ar lua un aspect fie de teologie, fie de demonologie, fie de ceva intermediar. Teoria censurii transcedentale aruncă lumini de reflex asupra iniţiatorului originar al existenţei.” Deducem că Marele Anonim devine astfel supremul censor şi centru de graţie (cenzurată sau limitată).

Blaga concluzioneză prin faptul că “Marele Anonim degradează cunoaşterile în domeniul cenzural astfel încât ele să devină valori positive în planul complex al creaţiunii. Există deci valori ideale, care în câmpul existenţei devin factori pozitivi numai prin anume degradare. Nu avem însă noi conştiințele individuate dreptul de a filtra şi de a degrada valorile ideale. Aceasta este o sarcină şi un drept exclusiv al Marelui Anonim.”

În încheierea trilogiei, Lucian Blaga ne spune: “Distanţa intercalată între noi şi misterele existenţiale mai e şi o mărturie indirect despre o ierarhie a valorilor pe plan metafizic. Unde sunt în joc echilibrul şi mai ales sporul şi reformele existenţei, Marele Anonim nu ţine seama de imperativul veracităţii. Veracitate e jertfită în avantajul demiurgicului. E vorba aici despre o extravaganţă a Marelui Anonim, căci propoziţia aceasta tălmăcită în ordine umană are semnificaţia: creaţia precede morala.

And the Oscar Goes to…


Celebră replică.
Eh…după cum anunţam de ieri Tomata mi-a „dat” un premiu de care m-am bucurat ca un copil mic ce sunt. Aşa că după modelul deja impus împart şi eu astăzi premiile mele. Lucru uşor nu-i mai ales că sunt şi aici categorii, nominalizări, muncă nu glumă happy
Ideea e că blogurile despre care o să vorbesc, da, sunt bune, le citesc zilnic sau cel puţin intru pe ele chiar de nu e nimic nou, practic premiez oarecum o parte din lucrurile din viaţa mea, dar cel mai important e să reţineţi că nu blogurile sunt de aur ci oamenii care le scriu.

Categoria „cine se aseamănă se adună”

Tomata nu pentru că ea mi-a dat premiul ci pentru că şi dacă îl primeam din altă parte tot la ea mergea primul Oscar. Nu ne ştim, adică nu ne-am întâlnit niciodată face to face dar trăiesc strania senzaţie că Tomata cu scufiţă sau Andreea, cum vrea ea să-şi spună e de cele mai multe ori pe aceeşi lungime de undă cu mine, unde mai pui că avem o pasiune comună, lectura, ne-am născut în octombire amândouă şi chiar dacă ea nu ştie avem şi nişte cunoştinţe comune prin Timişoara :) Lumea e mică.

Jane
pentru că pe lângă lecturi şi zodie cred că mai împărţim şi alte îndeletniciri comune. Anul acesta datorită ei şi blogului am văzut Bologna, m-am înscris în lista Bookblog, iar dacă eram din Bucureşti mergeam sigur la Urban Soup Nights. E genul de persoană pe care eu aş vrea să o întâlnesc.

Nico dintr-un motiv simplu: gândeşte ca mine la 20 de ani şi trăieşte aşa cum aş vrea să trăiesc eu la 30 de ani. Nico e vedetă prin faptul că e o persoană normală, cu preocupări normale şi o viaţă normală. E prea normală având în vedere că e totuşi, hai să zic persoană publică sau a fost dar oricum nu o preocupă pe ea treburile astea. Pentru mine blogul ei e vântul de departe.

Luci pentru toate amintirile S.T.Î.L.P.U şi verile de la Ineu :), pentru că într-o postare trecută nu l-am pus la persoane dragi şi sper că nu s-a supărat şi că s-a simţit acolo şi el, pentru că mă citeşte de la începutul începuturilor, pentru că mi-a zis să nu mă iau după cei care mi-au spus că blogul meu nu are sens, pentru că puteam face o categorie specială pentru el, dar nu am vrut să i se urce la cap :D

Categoria „eşti ceea ce citeşti”

Prin Blog de cărţi, Adina m-a pus în faţa unei dileme: „îl pocnesc pe ăla care zice că eu citesc mult, uită-te la fata asta ce poate”. Aşadar cred că mi-am dublat lista de lectura. Numai să mă pot ţine de ea :)

La Dragoş am ajuns căutând liste cu cărţi, pentru că da, mai fac asta câteodată, iar ce am găsit m-a mulţumit pe deplin, a şi scrisorile pentru un tânăr cititor mi se par excelente şi cred că i-am şi zis asta prin ceva comentariu.

Ţara mea inventată a fost primul blog despre cărţi pe care am ajuns şi cred că l-am citit cam integral încă de prin iarnă. Aici am aflat mai multe de Isabel Allende, iar apoi am şi citit din Allende şi mi-am dat seama că trebuie să mă mai întorc neaparat pe acest blog, drept pentru care l-am pus în Blogroll.

Lume de umbre, descoperit relativ târziu a fost o revelaţie pentru că vine cam „ziua şi cartea” ceea ce e wow şi cred că mă înţelegeţi. Bineînţeles că m-am inspirat din recenziile de acolo şi am pus mâna şi pe cărţi pe care nu credeam să le citesc.

Pe masa-pustie scrie Cristi Sârb, iar asta pentru mine e motiv suficient, luaţi, vedeţi şi o să mă credeţi.

Categoria „dăruind vei dobândi”

Lia
pentru tot ce a făcut în campania „Oameni Darnici”, pentru felul în care gândeşte şi acţionează. Pentru că e directă, pare dură, dar are un interior moale. Pentru că simte ca un copil dar tratează lucrurile ca un adult. Pentru că pare un om de încredere chiar dacă nu am schimbat cu ea doauă vorbe în viaţa mea înafară de pe blog.

Ana Maria din cauza faptului că eu cred că că un om bun cu suflet mare. O mamă fantastică şi o soţie exemplară. Eu aşa cred şi sper să nu mă înşel. Postările ei sunt duioase şi de exemplu cea de ieri în care îşi exprima sincer tristeţea pentru un eveniment m-a înduioşat şi pe mine.

Categoria „blitz”

Atât Costin cât şi Vlad fac fotografii frumoase, iar pasiunea pentru ele cred că a fost cea care ne-a adus împreună.

Categoria „dacă pleci ia-mă şi pe mine”

Cine altcineva putea să-şi adjudece premiul dacă nu Răzvan Marc pe care îl şi cert puţin, iar, cu acesată ocazie că nu scrie mai MULT.

Evident se va decerna şi Oscarul pentru întreaga carieră şi el merge către Starlog (Clau, Luci, Cătălin, Radu, Bogdan şi cei care mai scrieţi pe acolo) nu v-am uitat. Îmi pare râu că nu scrieţi mai des, chiar mă enervaţi că nu scrieţi mai des, fie despre domenii care nu-mi spun nimic, dar macar să ştiu că sunteţi acolo. Nu vă comportaţi cu blogul ăsta ca şi cum ar fi o casă părăsită. Puţin ce-i drept am scris şi eu acolo cândva şi abia aşteptam să întru să văd ce mai e nou încă dinainte de a avea propriul blog. Oricum aţi fost deschizători de drumuri şi pentru asta nu pot decât să vă premiez, chiar dacă nu vă pasă prea tare :)

O mulţime de bloguri au concurat pentru aceste premii, pentru că există oameni interesanţi care au multe de spus, numai că se întâmplă ca oriunde să rezonez mai bine cu unii, asta nu înseamnă că nu mă înţeleg şi cu ceilalţi.
Vă mulţumesc tuturor că mi-aţi lărgit orizonturile.