Top 10 best animated movies…

…pe care le-am văzut și despre a căror poveste pot emite o părere. Sunt convinsă de subiectivismul acestui post așa că dacă v-au plăcut mai mult altele care nu se regăsesc aici sunteți liberi să vă exprimați și chiar să-mi recomandați :)
Cu greu am făcut topul pentru că am văzut o grămadă de filme de desene animate, iar pe lângă asta mai am în cap o groază de clipuri cu alte filme de desene pe care nu le-am văzut, dar care promit mult.

1. ICE AGE
Mai ales primul din serie este o comoară, cel puțin mie mi-a redefinit desenul animat, cum trebuie să arate și mai ales cât de atrăgător trebuie să fie. Și nu în ultimul rând mi-am dat seama ce fericire pe copii să vadă așa culori și personaje drăguțe pentru că din păcate sunt foarte multe desene animate care îi sperie pe micuți pur și simplu. Din păcate Ice Age 2 a fost puțin mai slab, dar și-au revenit cu ultimul pe care-l făcură și-n 3D, superb ce mai.

2. FINDING NEMO
„And now what?” așa se încheie poate cel mai bine lucrat desen animat ever. Câștigător de Oscar și alte sumedenii de premii, acest film m-a încântat pur și simplu. Povestea este fascinantă, dragostea părintească amestecată cu aventura este extraordinară, în plus cam tot ce ține de lumea asta acvatică îmi place foarte tare, poate dacă ar fi mai accesibile scufundările aș fi intrat de mult în adâncuri, eh nu-i timpul pierdut, că-mi doresc.

3. HAPPY FEET
Niciodată nu mi-am dorit mai mult o jucărie de pluș ca după acest film. Un pinguin mic și pufos pe care să-l pot ține în brațe. Superb și acest film, din nou aventură, și din nou culori fenomenale, unde mai pui muzica excelentă și coregrafiile alea mișto ale pingiunilor. Emoționant din nou, chiar cred că cei care scriu poveștile astea vor să-i facă pe copii mai buni, să uite băiețeii de bătăile între soldăței și fetițele de Barbie alea aproape pornografice.

4. WALL-E
L-am văzut într-un moment al vieții când chiar mi-a mers la suflet. Unele faze le-am văzut prin ochi de copil, altele printre lacrimile copilăriei trecute. Ochișorii ăia ai roboțelului nu cred că am să-i uit în veci, atâta liniște mi-au dat și așa de tare m-au răscolit că dacă se vindeau pe undeva roboței din ăia luam vreo doi acasă sigur și poate și o Eeeeevvvaaaa.

5. THE LITTLE MERMAIDE
Asta nu putea să lipsescă, doar cred că fiecare fetiță a visat la Ariel, la costunul ăla cu coadă și la părul ei roșu ca focul. Apoi unele fete mai norocoase au primit păpuși Ariel, vai ce-mi mai trebuia și mie…Filmul a fost detul de curajos și tocmai de aceea a avut și un asemea succes.
N.B Ca premiu în clasa a I a sau a II a am primit o cărticică cu Ariel, ce bucurie pe mine.

6. BROTHER BEAR
Dacă n-ați mai plâns de mult vedeți Brother Bear, e poate cea mai cea poveste dintre toate, un copil ar avea multe învățat și chiar cred că le-ar învăța fără să se chinuie pentru că filmul induce și a numită stare pe lângă poveste. Cred că va fi printre primele filme de desene animate pe care o să i le arăt copilului meu.

7. SPIRIT
Desenele cu căluțul cel viteaz le-am văzut în urmă cu 3-4 ani, dar pentru acest film e OK și să-l vezi mai târzior așa ca mine. Coloana sonoră de 5 stele semnată Brian Adams îți rămâne în minte orice ai face. Eu foarte des fredonez „Here I am…this is me…”

8. SHREK
Mi-a plăcut doar primul film din serie. Poate pentru că l-am găsit mai atipic și oarecum extrem de optimist. Al doilea m-a dezamăgit iar la Sherk 3 nici nu m-am uitat deși poate ar fi vremea și l-aș gusta altfel. Oricum și aceste filme transmit subliminal o ideea bună de luat în seamă și anume frumusețea sufletului care primează în fața unei înfățișări care nu corespunde cu standardele impuse. De apreciat și umorul fin, iar pentru Donkey, nota 10 „Are we there yet? Are we there yet?”

9. RATATOILLE
Alt film despre vise și imposibiliatea lor, dar sunt niște desene animate așa că ce naiba? Se poate orice, cum adică să nu poată deveni un șobo un bucătar periceput? Ideea este fanstastică și-ti vine întrebarea „cum naiba s-au gândit la așa ceva? Paris….frumos de tot. Alt laureat cu Oscar dacă nu mă înșel chiar în 2008.

10. KUNG FU PANDA
Ultimul desem animat pe care l-am văzut și care evident mi-a plăcut a fost acesta. Se poate râde cu lacrimi la el, dar pot apărea lacrimi și din alte motive. E foarte fain și trebuie văzut de cei care apreciază desenele… și artele marțiale :)

N.B. Acu’ 3 ani eram la Timișoara în camera de cămin a unei prietene și tocmai îi spuneam să-mi dea toate desenele animate pe care le are. Prietenul colegei de cameră văzându-mă așa trecută de 20 de ani mă întrebeă pentru cine la iau… de parcă nu era evident că pentru mine. Și zic: „Pentru mine” (că doar nu pentru cei trei copii care mă așteaptă acasă).
Reacția dânsului m-a amuzat peste măsură căci era extrem de serios: „Da tu te mai uiți la desene animate?” Ce răspuns să dai la această întrebare?

Acest post e „tot” pentru copilul din mine și sper că și pentru cel din tine, care citești aici.

Veronika se hotărăște să moară


În primul rând doauă precizări:
1. Această carte i-a fost recomandată lui Clau și colegilor săi de către proful lor de psiho din facultate.
2. Acest post nu va fi despre valoarea cărților lui Coelho, sau despre popularitatea lui ci despre această carte și ce transmite ea.
Bun…deci mi-a plăcut cum a început această carte, abrupt și simplu. Pentru că nu era mulțumită de nimic ce se întâmpla în viața ei, Veronika, o tânără de 24 de ani din Slovenia hotărâște să înghită niște pastile crezând că așa se poate sinucide cel mai ușor. Planul nu îi iese deoarece în stare de inconștiență fiind este găsită de cineva, iar când se trezește surpriză…nu murise ci era legată de un pat în deja celebru în țara sa spital de nebuni Villete. Aici află foarte repede că datorită medicamentelor pe care le-a luat inima ei a fost foarte afectată și probabil în câteva zile va înceta să mai bată.
Cu acestă sentință deasupra capului primul ei gând este să încerce din nou să se sinucidă, dar văzând că nu are cum să-și procure alte medicante pe care să le înghită se resemnează și gândește că oricum dacă e pe moarte așteaptă lin să-i vină sfârșitul. Între timp însă cunoaște și alte persoane aflate în acel spital, află despre nebuniile și viețile altora, cunoaște oameni noi care își acceptaseră nebunia ca pe ceva diferit și nimic mai mult. Crizele de inimă o fac să simtă moartea tot mai aproape, dar culmea pe zi ce trecea realiza că trebuie să se bucure și să profite tot ma tare de clipele care îi mai rămăseseră. În aceleași momente persoanele cu care legase o anumită legătură în spital, motivate de cazul ei iau decizii importante în ceea ce privește propria lor viață, astfel că unii decid să se întoarcă la famiile lor, iar alții decid să facă în viața care le-a mai rămas de trăit ceea ce nu avuseseră curajul să facă niciodată.
În tot acest peisaj Veronika se reapucă să cânte la pian și să simță viața sub alt chip prin schizofrenicul Eduard, fiul unor diplomați, singura persoană care o asculta cântând la pian în fiecare noapte. Ce se va întâmpla într-un final nu divulg, dar cartea e permisivă și interpretaivă, așadar poate va surprinde poate nu. Pe mine nu m-a suprins, dar m-a făcut să mă gândesc la felul în care reacționează oamenii la stimulii vieții, dar și la apropierea morții. Concluzia am tras-o pe la pagina 82 deși cartea are 207 pagini, și anume “Oamenii cu cât pot fi mai fericiți, cu atât rămân mai nefericiți.”
Totuși Veronika nu s-a încadrat în tipologia sinicigașilor desăvârșiți care fără pic de altruism decid să spună stop. Ea s-a gândit care metodă de aș lua viața ar fi mai puțin terifiantă pentru părinții ei (știu că sună ca naiba, dar înclin să-i dau dreptate că tăiatul venelor, ștreangul sau aruncarea de pe clădire oferă imagini mult mai șocante decât un trup inert cu puține spume pe la gură create de medicamentele îngurgitate). Pe lângă asta faptul că ea nu avea nicio supărare clară ci doar o dezamăgire permanentă față de viața ei o face mai vulnerabilă , dar în același timp mai indecisă.
În altă ordine de idei aș spune la fel ca Schopenhauer că oamenii sunt mult prea lași ca să se sinucidă, dar cu toate astea sunt foarte mulți care o fac fără justificare, sau cel puțin noi cărora ne e frică, nu avem curajul să găsim nici măcar justificarea lor. Dar “Cum să-i judeci, într-o lume unde oamenii încearcă să supraviețuiască cu orice preț pe cei care hotărărsc să moară?”
NU aștept un răspuns :(
P.S. A apărut ecranizarea cărții, pe care aș vrea să o văd cu Sarah Michelle Gellar în rolul principal. Vezi aici.