A smile from Transylvania Part II

De la Bran am plecat direct spre Sinaia pe ceea ce se numește Valea Prahovei trecând prin Predeal-Bușteni-Azuga. Și pentru că pe unul din noi îl lovise alergia ne uitam disperați după o farmacie și pentru că altora le cam bătea vântul prin buzunare ne uitam cu aceeași disperare și după un bancomat de Transilvania (bine că am avut ce scoate). Am oprit până la urmă la Bușteni căci găsisem o farmacie și chiar nu mai doream să-l auzim pe Clau strănutând de 10 ori pe minut. Până am luat Aleridul am făcut și câteva poze masivului Caraiman la poalele căruia se află și minunatul Bușteni. De aici la Sinaia au fost 5 minute, Peleșul și Pelișorul așteptau cuminți puhoiul de vizitatori. Pentru 10 lei am reușit să urcăm cu mașina aproape până la piațeta de suveniruri iar de acolo am luat-o pe jos spre castele.
Peleșul este absolut încântător, văzut de jos sau de sus, de aproape sau din departare nu poți să nu rămâi impresionat. L-am fotografiat din toate unghiurile, mai puțin interiorul pentru care trebuia să plătim 30 de lei, ceea ce e foarte mult după părerea mea pentru că îți poți cumpăra vederi superbe la ieșire. Prețul unui bilet este de 15 lei de persoană, dar ai ghidul inclus cu toate că nu e ceea ce s-ar numi Grand Tour. Datorită musafirilor am mers pe ghidajul în engleză, dar din păcate deși tare drăguță ghida părea cam „prea deșteapă și înțepată undeva” în rest a fost ok. Clau zice că site-ul Peleșului este super tare, deci intrați de vedeți. La o aruncătură de băț se află Pelișorul și cred că suntem printre norocoșii care mai apucă să-l vadă anul acesta deoarece este foarte probabil ca din 2010 să devină reședință privată și să se închidă vizitatorilor. Aici ghidul, un tip de data aceasta a foarte ok, degajat și glumeț, ofuscat nițel pe grupul de bulgari, dar detaliind cât a putut povestea regelui playboy Carol al II lea.
După un cappuccino frappe cu înghețată la bufetul „de la castel” am pornit înnapoi pe același drum spre Brașov unde ne-am petrecut toată seara. Brașovul mi-a lăsat o impreie bună, oameni veseli, sociabili, mâncare bună la Keller în Piața Sfatului, parcare bună chiar în centru și drumuri impecabile (ceea ce NU pot spune de drumul spre Poiana Brașov care pe lângă faptul că e nasol de tot îl mai și marcau atunci, puteam să-i înjur câteva minute fără să mă repet).
Duminică am plecat din Bran spre Poiană. Trebuia să urc cu telefericul pe Postăvaru, nu vroiam să plec de acolo fără sa urc sus. Așa că duminica am rezervat-o pentru asta (și din cauză că sâmbătă când am ajuns acolo telefericul nu mai circula, au un program de toată jena de la 9 la 16, iar cel de pe Tâmpa de la 11 la 19 cred, dar și pe ăla l-am pirerdut). Nu are rost să spun că urcarea pe Postăvaru a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut în ultimul timp. M-am încărcat cu energie cât pentru două săptămâni cred, am respirat aer curat cât pentru tot anul și cred că am făcut cele mai reușite poze. Apoi Poiana Brașov, unde părinții mei și-au petrecut luna de miere m-a fermecat pur și simplu.
După un mic dejun-prânz la Șura Dacilor, unde ospătarii arătau ca niște daci autentici am pornit spre casă pe alt traseu ca să ajungem și prin Sighișoara. Noi am fost acolo luna trecută, dar pentru musafiri a meritat să mai oprim odată și să descoperim și alte locuri.
A fost un weekend perfect și nu prea mai am nimic de zis despre asta, restul e la mine-n suflet happy

Un singur comentariu pentru “A smile from Transylvania Part II

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.