Bizușa

De Florii am fost la Bizușa. Vreme bună, atmosferă plăcută, peisaje frumoase. Am mai bifat un loc pe harta României.
Am plecat pe la 10 din Cluj spre județul Sălaj pe ruta Jucu-Gherla-Dej-Ileanda. Din păcate cum am ieșit din Cluj norii au început să se strângă, iar până la apariția câtorva stropi de ploaie n-a fost decât un pas. Ne-am și văzut călătoria ruinată. Spre surprinderea noastră însă soarele și-a făcut apariția cum am ajuns la destinație, motiv numai bun să o luăm la pas prin Bizușa.
Pe “vremea lui Ceaușescu” stațiunea era mai cunoscută și băile de aici erau luate cu asalt de cei care veneai la tratament. În prezent multe din căsuțele construite pe vremea aceea sunt în paragină, iar peisajul este pe alocuri dezolant. Chiar nu s-a găsit nimeni să întrețină locul acesta?

Și acum am văzut destule persoane de vârsta a III a venite la băi aici. Există un hotel foarte drăguț, care cred că e singurul funcțional la ora aceasta. Un altul este în construcție dar am auzit că se află în acest stadiu de câțiva ani buni, iar finalizarea se pare că nu va avea loc curând. În rest zona din jurul locurilor de cazare este frumoasă și e chiar păcat că nu s-au făcut mai multe pentru amenajare.

Cu un grup vesel și un căine zburdalnic printre noi am purces în plimbarea peste deal. Practic exact asta am făcut: am trecut dealul, printre copaci și frunze uscate, printre multe poze și multă voie bună. A meritat. De sus verdele sălajului părea mai crud.

Bineînțeles că la întoarcere am fost rupți de foame și de sete. Se impunea un grătar la iarbă verde, niște mititei rumeni și ca să nu ne desmințim numele de “generația McDonalds” tot la iarba verde am reușit niște hamburgeri delicioși. Masa s-a prelungit până spre seară, când deși extrem de sătui băieților li s-a făcut poftă de plăcinta creață de la Mesteacăn. Oricum fiind foarte aproape de granița cu Maramureșul în 15 minute am ajuns acolo. Locul chiar e frumos, iar plăcintele foarte bune. Eu am încercat cu mere, urdă și cartofi cu șuncă. Terasa e răcoroasă, nu duce lipsă de clienți, iar prețuirle sunt mici.

Am plecat târziu de la Bizușa, evident că am ajuns târziu la Cluj. Bine că n-am avut activiate de dimineață că probabil la ora asta dormeam pe undeva cu capul pe masă :)

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.