De ieri până azi

S-a așternut zăpada, iarna e pe uliță, iar pe gard, neaua e de două palme. Mi-e ciudă că n-am sanie și nici cu cine mă da. A nins ca în povești, cu flugi mari și deși. Apoi peste noapte cu fulgi micuți dar curajoși. E frumos, dar câte drumuri o fi blocat neucica asta numai ea știe. “Autoritățile” sigur nu se așteptau. Bine că am mers acasă săptămâna trecută, că azi sincer nu m-aș fi încumetat fără lanțuri.
Ni s-a inundat baia. După ce a plecat instalatorul de la noi, care tocmai ne schimbase un cot la WC, am observat că dacă vecini i trăgeau apa, ne ieșea toată la noi prin “sifon”. Și asta nu e tot, nu am putut folosi nici cada căci se pare că scurgerea nu făcea față. Am făcut noi “față” de nervi, mai ales că era seară, afară ningea și era clar că domnu’ “Bebe” nu se mai întoarce. A venit azi la 8 dar a zis că se întoarce mai târziu cu unu care are planul țevilor din bloc și așa poate descoperă ce s-a întâmplat și desfundă unde s-a înfundat. My GOD…
Un avion s-a prăbușit in SUA, statul New York cu 48 de persoane la bord. Toate au murit. Și încă una care se afla în casa peste care s-a prăbușit avionul. Of, și când mă gândesc că peste 2 săptămâni ia și Clau vreo 10 avioane…
Am terminat de citit “În lumea taților”, frumos colaj, idee strălucită.
Am scris pe DVD-uri sezonul 2 din Gray’s Anatomy.
E 9:28, ieri pe vremea asta era încă primăvară, puteam trage apa la baie, iar americanii ăia trăiau încă…