Semafoare, parcări, spălătorii auto

Din puțina mea experintă de șofer aici în Cluj puteam spune pâna azi că una dintre cele mai libere artere ale orașului era str. Donath de unde în aproximativ 5 minute ajungeai lejer în centru. Odată ajuns în centru începea calvarul, dar măcar drumul pâna acolo era decent. Numai că cineva s-a gândit că străzii ăsteia i-ar trebui ceva care să o facă demnă de orașul în care se află și drept urmare au împodobit-o cu 2 semafoare, care semafoare stau pe verde 30 de secunde iar pe roșu cam 1 minut jumate. Asta nu ar fi chiar cea mai gravă problemă, dacă semafoarele nu ar fi puse chiar în dreptul unei dale de metal care oricum te-ar fi făcut să încetinești și până ai fi trecut-o se forma coloana de mașini în spatele tău. Așadar drumul de 5 minute s-a transformat azi într-unul de 30.

În centru pe langă traficul infernal (cunosc clujeni care nu intră cu mașina în centru pentru ca-și strică ziua) cea mai mare problemă o reprezintă lipsa locurilor de parcare. Eu una nu am pretenția să ajung cu mașina până în față la Universitate, pentru că oricum acolo nu ai loc să arunci un ac, dar acum nici nu vreau să las mașina la capătul orașului și să vin cu troleul că, vorba aia, atunci după ce am mașină. Știu că sunt foarte multe mașini și tocmai de aceea eu prefer să o las în fața unui bloc cam la 10 minute de mers pe jos pâna la Universitate. Îmi convine de minune că mă și misc, însă mă gândesc dacă nu cumva am ocupat locul cuiva care stă în blocul respectiv, sau daca nu cumva e prea „în drum” și „mi-o freacă altii” etc. Mai mult sâmbăta am avut surpriza de mă invârt 20 de minute în parcarea de la Iulius Mall deasemenea plina de mașini (credeam că măcar la mall-uri să nu mă lovesc de problema parcării).
Și dupa atâta zbucium prin oraș, daca mai ai norocul să și plouă, să o și parchezi prin preajma unei gropițe pline cu apa clar urmatorul drum il faci la spălătorie. Duminică am încercat fără succes la 3 spălatorii, una era închisă, iar la celelalte doua niște cozi de m-am speriat. Mai bine am lasat-o murdară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.