Toate duminicile de decembrie semană cu nişte aşteptări lungi a ceva ce se ştie că va veni. Toată lumea aşteaptă Sarbătorile, aşteaptă să mai treacă o săptămână, două, trei, până familia va fi reunită, pomul va fi împodobit, cozonacii vor fi copţi, iar bunadispoziţie la ea acasă.
Duminica discutam cu mama cel des despre ce mancăruri o să facem de sărbători, despre ce fel de pom o să luam, când ar fi mai ok sa-l împodobim, în ce vizite urmează să mergem, ce mai trebuie să cumpărăm. Duminicile de decembrie sunt leneşe prin definiţie. Organismul se pregăteşte pentru petrecerile ce ar trebui să urmeze şi pentru execesele ce nu ar trebui să le facă.
Aşadar într-o săpămână şi jumătate o să fim în miezul evenimentelor. Îşi poate cineva imagina Craciunul fără familie şi prieteni? Revelion fără pupăturile şi îmbraţişările de la miezul noptii? Eu nu. Şi luna decenbrie mă gândesc foarte mult la asta. Astăzi deja se întunecă afară. Vecinii de la blocurile de peste drum şi-au aprins deja instalaţiile pe la balcoane. Hiberanarea e în toi. Ce altveva te poate bântui decât gandurile calde de acasă?