La vecini noi…năravuri noi

Credeam că le știu pe toate în materie de vecini. Am trăit 20 de ani cu un cretin de vecin care după multe pahare în plus își înjura ca la ușa cortului, ba mama,, ba concubina, ba câinele, ba chiar vecinii care nu îi puteau suporta ieșirile și chemau uneori poliția. Paradoxal, dar ai mei nu au prea fost în vizorul lui, poate prin simplul fapt că noi eram cei care-i auzeam spectacolele cel mai des. Deja ne amuzam teribil când îl auzeam „aruncând cu dumnezeii”, dar daca se întâmpla să avem musafiri le puteam vedea fața șocată.

În timpul facultăii, 2 ani de zile au suportat-o pe vecina de la 3 plângând la orice oră din zi sau noapte. A rămas un mister motivul pentru care plângea deoarece nu auzeam pe nimeni certânduse sau pe ea urlând la cineva. Apoi am înțeles că poate plângea chiar pentru lipsa acestora. Poate se simțea prea singură. Apoi m-am mutat. Alt an și jumătate am încercat să le înțeleg pe cele 2 surori care stăteau vis a vis. Atâtea uși trântite nu am auzit niciodata. Nu se suportau deloc. Se certau zilnic, chiar daca aveau peste 25 de ani nu zăreai pic de maturitate la ele. Acolo mai era și fiul isteric de 7 ani al administratoarei care a ajuns la performanța de a pune aceeași întrebare dimp de 20 de minute (el se afla jos în fața blocului si mama lui la etajul 1 la geam, el evident ulrla întrebarea). Mamiiii, îi deschisă mașiiiinaaa? Mamiiiiiiii îi deschisă mașiiiiinnnaaaaa? Nu puteam întțelege de ce nu-i răspundea.
Odată mutată la Cluj prima vecina era o baba la vreo 70 de ani(menționez că stăteam în apartamnetul unei cunoștințe). Te trezeai cu ea la ușă așa din senin să vada dacă suntem acasă. Într-un an întorși proaspăt de la Ineu, fără a avea bunul simț să o anunțam am îngrijorat-o că a intrat cineva străin în apartament și era cât pe ce să cheme poliția. My God…
După câteva luni ne-am mutat într-un bloc de garsoniere. Într-o noapte s-a luat curentul. O tipă s-a speriat așa de tare că a ieșit urlând pe coridoare. Normal că a trezit tot blocul. Tot aici altă noapte, altă aventură. Un soț probabil întors de la cârciumă și-a scos soția și copilul mic cu care se înghesuia într-o cameră de 20 de mp afară în mjlocul iernii. Ca să răspundă opoziției acestora într-un exces de furie a spart televizorul. La așa bubuitură și la liniștea de după am crezut că a împușcat pe cineva.
În vară ne-am mutat în casă noua la propriu. Știam că unele apartamente nu sunt gata și că o să auzim tot felul de huruituri. Dar este mai mult decât asta. O vecină se isterizează din diverse motive pe soț și face scandal, alta vorbește urât și când sunt la baie aud tot ce zice. Alții pun la spălat seara pe 23 și evident că în felul acesta masina centrifughează pe la miezul nopții făcând îngrozitor. Azi noapte vecinul cu care avem peretele comun al dormitorului s-a pus pe la 1 fara ceva să bată parchetul cred. Poate și de la oboseala dar nu am putut decăt să râd. Am adormit pe fundalul ăla. De dimineață m-am trezit pe același fundal. Dar vecinul de la 1 ma exasperează cel mai tare: își scutură peste balcon toate păturile, plapumele, cearșafurile și atlete haine. Evident tot praful, mizeria și scamele cad la noi pe balcon, iar dacă mai avem și ușile de la camere deschise…. Ăstora chiar cred că merg într-o zi să le zic vreo două.
Uneori mă gândesc că poate nici pe noi nu ne suportă alții din te miri ce motiv.