Despărțirea de Moș Miculaș

Ca în fiecare an seara de 5 decembrie reprezintă lustruirea papucilor și așteptarea moșului. O să recunosc, dar de câtiva ani incoace parcă sărbătoarea asta și-a pierdut din magie, cel puțin pentru mine. Nu știu exact de ce.

Cea mai frumoasă seara de Miculaș am petrecut-o acu’ 8-9 ani. Am primit o grămadă de dulciuri, portocale și alte questii. Nu o să uit că Tati a cumpărat atunci de la Benedek un pachet imens de napolitane pe care le-am mâncat uitându-ne toți la „Matilda”. În casă era cald, eram numai noi, poate pare banal, dar ceva a fost special. Nu știu exact ce.
În general de Miculaș mai primeam și câte ceva pentru pomul de Crăciun, ba bomboanele de pom, ba câte o instalație (că se mai strica din ele) sau globuri și alte ghirlande trebuitoare pomului. Într-un timp eram moartă după jucăriile de pluș, așa că imi complectam anual colecția. Apoi în ultimii ani mami a început să mă cadorisească cu lucruri „de domnișoară” și tot in ultimii ani am inceput să-i pun și eu câte ceva în papuci.
Vreau să mai spun că  ultima mea păpușă am primit-o tot de Miculaș, deși eram deja în clasa a VI (dacă nu cumva chiar a VII, nu mai rețin exact). Din păcate nu o mai am, dar știu că mi-au luat-o de la „Zena” pentru că acolo am vazut-o.
Anul trecut, am făcut un filmuleț pentru pritenele mele pe care nu le-am văzut de mult și l-am pus pe youtube, dar l-am încărcat și pe stalog. Mulți l-au criticat, dar celor cărora le era destinat le-a plăcut enorm de mult. A fost un cadou pentru ei.
Din păcate anul acesta am decis că sunt prea mare pentru a-l mai aștepta pe moș, dar într-un fel era timpul sa-l las să meargă pe la cei care încă pot crede în el. O să-l mai întâlnesc probabil atunci când și eu la rândul meu o să devin Moș Miculaș pentru cineva. Și sper ca cei de atunci să-l aștepte la fel de veseli și plini de speranță cum îl așteptam eu candva.