Despre odihnă

Recunosc că în ultima vreme timpul mi-a permis să mă odihnesc  cât pentru tot anul trecut care pentru mine a fost pus pe repede înainte. Nu vreau să se înțeleagă că am lenevit la greu ci doar m-am lăsat preocupată de lucrurile care imi fac realmente plăcere, adică am mai vazut niște filme care erau în lista mea de „must” de foarte multă vreme, am citit niște cărți care zăceau neterminate pe noptieră de luni întregi, am experimentat în bucătărie ceva ce nu credeam ca o să-mi iasă vreodata, am colindat magazinele fără sa-mi iau nimic, am trebăluit prin casă, am dat și pe la școala în încercarea de a mă disculpa față de propria persoana pentru anul trecut (și chiar mi-a făcut plăcere), am și dormit puțin mai mult, recunosc, dar am avut și timp să stau eu cu mine să mă gandesc la ce mă preocupa cu adevărat.

Astfel că am mai uitat, puțin ce-i drept, de stresul și oboseala cronică care puseseră stăpânire pe mine. A fost deajuns o lună de zile să-mi recapăt oarecum forțele, să-mi permit să visez mai departe de imediat, să-mi fac ordine în gânduri și preocupări, să pot să respir. Așa că odihna, fără să devină o preocupare în sine s-a transformat într-un remediu de care aveam neapărată nevoie. Nu mă simt fantastic, dar ma simt bine, nu am scăpat de gânduri negre, dar m-am detașat de ele, nu am devenit mai activă dar mă simt mai ușoară, am avut timp liber, dar simt că nu l-am pierdut, am început să mă simt mai acasă aici, mai apropiată de lucrurile mele chiar dacă nu am conștientizat că nu simțeam la fel până acum.
Apoi mi-am pus o întrebare: Oare chiar atât de mult înseamă să ai mintea lideră/limpede/clară? Răspuns: DA.
Când simți că nu mai gândești rațional o situație, clar, trebiue să iei o pauză. La mine pauza a fost de conjunctură, dar nu pot decât să-mi mulțumesc pentru ea. Nu m-a transformat dar m-a șlefuit. Și toate astea pentru că m-am odihnit. Incredibil…
În timpul facultății nu am apreciat perioada de calmitate în care mă aflam. Normal au fost și perioade stresante, cu probleme, cu nemulțumiri, dar per ansamblu, eram liniștită, lăsam lucrurile să mi se întâmple, aveam un control normal asupra lor. Problema mea veșnică, de a avea contolul total asupra lucrurilor se manifesta în termeni decenți, adică îmi lăsa timp și pentru prezent. După o vreme însă nu a mai fost așa.
Nu știu dacă acum aș fi 100% pregătită să reintru în regimul anterior, dar cu siguranță mai pregătită decât eram să zicem anul trecut pe vremea asta, când după una din cele mai frumoase vacanțe ale mele, am intrat direct în pâine, cum se zice, și nu am mai știut să mă opresc, iar când m-am oprit am crezut că nu poate fi adevărat.
Scriu din pat, dintr-o altă zi de relativă odihna, spun relativă pentru că mă încearcă ceva emoții în legătură cu un rezultat. Oare îl voi putea privi detașată, ohihnită și cu mintea limpede?
Odihnită, da, restul? Vedem.